Marturisesc ca tap dance-ul irlandez, adica stepul de o rara frumusete pe care il danseaza fete si baieti pe superbe melodii populare irlandeze, m-a incantat intotdeauna1. Admit insa si ca de cand am vazut rezultatul referendumului irlandez privind Tratatul de la Lisabona am simtit pasii de step batand pe nervii nostri cu ritmicitate si fara a sti cand se vor opri.
Ar fi simplist si populist sa spunem ca mai putin de 1% din totalul de 490 milioane de cetateni europeni a decis viitorul constructiei eruopene. Am putea spune si ca e nedrept, dar asta e Constitutia Irlandei, ea cere ca tratatele sa fie supuse referendumului popular si acest lucru se stia de la inceput. Si se mai stia ca tot prin referendum Irlanda a respins initial si Tratatul de la Nisa.
Pe de alta parte, reprosurile nu-si au locul pentru ca atunci cand ai de-a face cu o constructie destul de sofisticata si ampla, asa cum se preconiza prin Tratatul de la Lisabona, de vina sunt cei care nu reusesc sa transmita mesajul pe intelesul poporului caruia i se cere sa voteze.
Si totusi… trebuie sa recunoastem ca de-a lungul timpului progresul a fost posibil si pentru ca liderii vizionari ai unor tari au fost cei care au avut curajul de a lua decizii cu privire la viitorul tarilor lor, fara consultari populare si uneori chiar impotriva unor tendinte populare, dar acele decizii s-au dovedit a fi benefice, pe termen lung. Haideti sa fim sinceri si sa ne gandim: daca in urma cu peste 55 de ani, la elaborarea tratatelor constitutive ale Comunitatilor Europene, liderii ar fi consultat popoarele am mai fi avut azi Uniunea Europeana?
Am mari dubii, daca ma gandesc numai la cata opozitie a fost initial in Parlamentele statelor fondatoare. Sigur, intre timp cetatenii statelor europene au evoluat, iar mijoacele de comunicare s-au inmultit si diversificat, ceea ce ne face sa avem
