Operaţiunile militare lansate de SUA în Irak după înlăturarea de la putere a regimului fostului dictator Saddam Hussein s-au caracterizat prin absenţa unei pregătiri şi a unei strategii globale, se arată într-o nouă istorie a armatei americane, citată de AFP şi Reuters.
Donald Wright şi colonelul Timothy Reese - autorii volumului de 696 de pagini, intitulat „Despre Punctul II: Tranziţia la Noua Campanie“ - se concentrează asupra celor 18 luni care au urmat declarării, pe 1 mai 2003, de către preşedintele George W. Bush a încheierii operaţ iunilor militare majore în Irak. Potrivit celor doi specialişti în istorie militară, instrumentele folosite pentru a distruge regimul lui Saddam Hussein erau eficiente, dar nu şi viabile în cadrul sistemului dorit de SUA pe teren.
De asemenea, Wright şi Reese concluzionează că generalul Tommy R. Franks a făcut o mare greşeală atunci când a redus personalul cartierului general al armatei americane şi a numit la conducerea acestuia un ofiţer proaspăt avansat la gradul de general cu trei stele.
Redactat pe baza a circa 200 de interviuri cu ofiţeri activi în rezervă, volumul de istorie menţionează că una dintre problemele majore cu care SUA s-au confruntat în Irak a fost lipsa unui plan detaliat pentru perioada postconflict. „OK, suntem în Bagdad. Ce urmează?“, îşi aminteşte că a întrebat, înaintea invaziei, comandantul unei divizii americane de infanterie, colonelul Thomas G. Torrance, fără a primi însă vreun răspuns edificator.
Pe de altă parte, cotidianul „New York Times“ a dezvăluit că oficiali de rang înalt din cadrul Administraţiei Bush au întocmit, în 2007, un plan secret menit să faciliteze operaţiunile forţelor speciale americane în zonele tribale din Pakistan, dar divergenţele de la Washington şi devierea resurselor către Irak au afectat aplicarea lui.
