La inceputul anului electoral 2004, viitorul Romaniei se vedea clar si nu arata deloc roz. PSD se instalase con­fortabil in punctele nodale ale societatii si nicio ame­nin­tare serioasa la adresa puterii sale discretionare nu se intrezarea la orizont. Putinii ziaristi care aveau curajul sa puna la indoiala integritatea premierului Adrian Nas­ta­se erau invitati cu generozitate sa-i numere demnitarului ouale. Baronii locali guvernau precum fostii conquis­ta­dori, convinsi ca si-au castigat dragostea eterna a bas­ti­na­silor cu mici, bere si lautari. Parlamentul se transfor­ma­se intr-o performanta masina de votat orice, iar jus­ti­tia functiona in functie de "listele de cumparaturi" pe care gospodina Rodica Stanoiu le primea la sedintele de par­tid. O dictatura matura, asezata, vegheata cu intelep­ciu­ne de Ion Iliescu din dealul Cotrocenilor, ai carei stalpi de competenta, integritate si viziune politica nu trebuie ui­tati: Adrian Nastase, Nicolae Vacaroiu, Dan Ioan Po­pes­cu, Serban Mihailescu (Miki Spaga, pour les connais­­seurs), Octav Cozmanca, Miron Mitrea, Marian Oprisan, Du­mitru Sechelariu, Nicolae Mischie. Si astazi, dupa patru ani, simpla rememorare a perioadei de final a gu­ver­narii PSD starneste fiori de groaza pe maduva sirei spinarii. Dincolo de gluma, celebra zicere cu emigrarea in Congo, in cazul in care Adrian Nastase ar fi castigat ale­ge­rile prezidentiale din anul 2004, indica destul de pre­cis starea de exasperare la care ajunsese populatia. Si totusi, alegerile din anul 2004 au adus o neastep­ta­ta schimbare de putere. Niciun analist politic serios nu si-ar fi riscat, la vremea respectiva, averea pariind pe un ase­menea deznodamant. Silviu Brucan, de pilda, spera cel mult la o coabitare intre un presedinte de o anumita cu­loare politica si un Executiv alcatuit de rivalii sai poli­tici. Spre surprinderea generala, in urma alegerilor din anul 200