Direcţia Apele Române Dobrogea Litoral (DADL) a început, în plin sezon estival, demolarea construcţiilor fără autorizaţie de pe plaje. După ce la sfârşitul săptămânii trecute a
Direcţia Apele Române Dobrogea Litoral (DADL) a început, în plin sezon estival, demolarea construcţiilor fără autorizaţie de pe plaje.
După ce la sfârşitul săptămânii trecute a fost demolată prima terasă ilegală la Mamaia, ieri a fost desfiinţată o alta, în aceeaşi staţiune, care aparţine SC Tan Tan SRL.
Potrivit lui Cătălin Anton, purtătorul de cuvânt al DADL, demolările au fost întârziate de procesele pe care instituţia le-a intentat operatorilor care au construit pe plaje fără a avea autorizaţii legale şi au început abia în momentul în care instanţele s-au pronunţat în aceste cazuri.
În prezent, Planul Urbanistic Zonal (PUZ) aprobat de consilierii municipali pentru staţiunea Mamaia prevede existenţa a doar 26 de beach-baruri, faţă de cele aproape 200 care au fost construite. Demolarea celorlalte aproximativ 140 de terase intră în atribuţiile Apelor Române Dobrogea.
Deşi PUZ-ul pentru Mamaia a fost aprobat la începutul lunii mai, iar Gheorghe Babu, directorul DADL, a declarat la acea dată că situaţia construcţiilor ilegale se va rezolva cel mai târziu până pe 15 mai, beach-barurile au rămas în picioare săptămâni în şir, în plin sezon estival.