Pe 3 iulie va canta la Arenele Romane impreuna cu trupa sa de 18 de muzicieni. Cine i-a vazut anul trecut, la Bestival, stie la ce sa se astepte: culoare, ritm, exotism. Damian Draghici a plecat din Romania in mai ’89, a stat in Grecia sase ani, timp in care nu a spus nimanui ca este rom, a ajuns in America si de aici povestea sa pare a fi un fel de "implinire" a visului american. Chiar si asa, Premiul Grammy primit in 2003 nu a facut presiune asupra lui si ultimul lucru pe care si l-ar dori ar fi sa devina sclavul succesului.
» Este al treilea concert al dumneavoastra in Romania.
- Al treilea. Dar e, totodata, si o premiera. Este primul concert Damian & Brothers, in aceasta formula, in Romania. Pana acum, am avut concerte doar in circuit inchis, pentru diverse organizatii nonguvernamentale sau pentru Guvern, iar anul trecut, la Bestival, am fost doar invitati.
» De altfel, chiar si formula aceasta, Damian & Brothers, nu exista decat din 2006. De ce ati ales sa cantati cu 18 muzicieni, renuntand astfel la formula "solo"?
- Am renuntat si la solo, si la nai, si la jazz-clasic, la tot ce faceam eu. Radacinile mele, as putea spune chiar "chemarea sangelui", m-au facut sa ma intorc la muzica pe care o ascultam in copilarie si care imi dadea acest sentiment de fericire. Este singurul motiv pentru care fac ceea ce fac: sa fiu fericit si sa ma simt implinit. Asta nu inseamna ca muzica pe care o faceam pana acum, colaborarile pe care le aveam cu anumiti artisti, unii super tari si mari, nu ma faceau fericit. Dar ajunsesem intr-un punct in care simteam ca totul a devenit oarecum monoton. Aveam nevoie de ceva nou. Sunt si multe altele pe care nu pot sa le pun in cuvinte.
» Mi se pare interesanta alegerea pe care ati facut-o, cu atat mai mult cu cat naiul v-a adus un succes urias.
- Iar acum am o toba
