SIDERURGIE ● Halda de zgură le taie nu numai respiraţia movilenilor, ba chiar şi setea

Sănătatea scîrţîie. Agricultura se tîrîie. Un miros greu se întrepătrunde hoţeşte şi începi să te obişnuieşti cu el.

Movilenii sînt gard în gard cu Mittal. E vecinul lor de la începutul anilor ’60. Îl ştiu ca pe un cal breaz. Respiră de la el, se împut de la el, se prăfuiesc de la haldele de zgură ale combinatului. Un străin ajuns pe meleaguri gălăţene s-ar umple de bube dacă ar sta aici mai mult de o lună. Movilenii s-au obişnuit cu răul. Nici n-au ce-i face. Doar n-o să se pună cu ditamai gigantu’, colosu’ ce străjuieşte de la marginea oraşului. Locuitorii ar vrea ecologie. Că doar d’aia au intrat în UE.

MIROSUL ŞI ZGURA. Nea Sile are 74 de ani. Stă cu coatele rezemate de gard şi priveşte peste case. Doi cai sînt priponiţi în faţa casei lui. Fornăie la fiecare maşină care trece şi ridică praful pe uliţă. "Să facă, dom’le, ceva că vara, cînd e cald şi nu plouă cu săptămînile, ne împuţim toţi. Miroase a hoit. Iar dacă mai şi bate vîntul toata zgura aia pe care o vedeţi, acolo, munţii ăştia imenşi de zgură, zboară încoace. Peste noi, peste recolta noastră. După ce că ne furăm între noi, mai ne chinuie şi combinatul", strigă nea Sile către noi cînd află care ne e baiul. Acu’ dincolo de praf şi miros cu care de altfel s-a obişnuit, căci aici s-a născut, aici a copilărit, aici a îmbătrînit sînt probleme în sat cu apa. O conductă păcătoasă s-a defectat de trei săptămîni şi tot satul traversează un deal pentru a căra apa. "Io-s bătrîn. Baba e mai babă decît mine. Rugăm şi noi vecinii să ne aducă apă, că altfel cum. Că n-am putere. Baba, nici ea."

Mulţi dintre sătenii din Movileni au probleme de sănătate. Boli cardiovasculare sau respiratorii. Le ignoră. Nu se duc la doctor decît cînd situaţia se îngroaşă. Nu se poate vorbi de o statistică.