Pe 12 iunie, irlandezii au decis sa se opuna procesului de simplificare a functionarii UE hotarat de catre capii Europei, votand NU la referendumul popular asupra ratificarii Tratatului de la Lisabona. De atunci si pana acum, atat presa irlandeza, cat si guvernul lui Brian Cowen au incercat sa gaseasca raspunsuri care sa explice acest esec pentru UE. Cu trei saptamani inainte de referendum, aproximativ 40% dintre respondentii sondajelor de opinie din Irlanda se pronuntau in favoarea ratificarii Tratatului. La scurt timp insa, o declaratie a presedintelui Comisiei Europene, portughezul José Manuel Durao Barroso, a inflamat spiritele, atat in presa de la Dublin, cat si in randul societatii civile.
„Irlanda ar face bine sa voteze DA, daca nu, va trebui sa plateasca un pret, alaturi de toti ceilalti europeni“, a fost scurta, dar decisiva declaratie a lui Barroso. Editorialistii irlandezi au luat foc, sustinand ca Barroso ii sfideaza pe irlandezi si ii constrange sa voteze DA, iar publicul a bombardat sectiunile de comentarii ale cotidienelor online, exprimandu-si socul in fata amenintarii voalate facute de Barroso.
De aici incolo, motivele invocate de tabara politica ce a sustinut votul NU de la inceput au inceput sa castige teren. Partidul nationalist Sinn Fein (cel care a jucat un rol activ in ultimii 30 de ani si in Irlanda de Nord), Partidul Socialist, organizatia Libertas (fondata de un puternic om de afaceri din vestul tarii) s-au pronuntat impotriva Tratatului de la Lisabona. Pretextele pentru respingerea Tratatului nu au avut neaparat acoperire in textul Tratatului in sine: tabara care sustinea NU-ul a inundat publicul cu mesaje conform carora prin Tratatul de la Lisabona Bruxelles-ul ar urma sa impuna Dublinului legiferarea avortului (intr-o tara profund catolica, asa cum e Irlanda), renuntarea la neutralitatea militara sau taxe mai mari, s
