Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prietenul Ioanei Băsescu, prins furând apă cu beach-barul

Publicat in Gandul, marți 1 iulie 2008 ·

Un amic al Ioanei Băsescu, cu care fiica preşedintelui împarte şi interese de afaceri, a fost prins furând apă de la Regia Autonomă Judeţeană de Apă Constanţa. Răzvan Iacob deţine lanţul de baruri de succes Bourbon din Constanţa, iar ultima locantă deschisă este în Mamaia, pe plaja Melody. Corpul de Control RAJA a efectuat ieri un control la beach-barurile din staţiune, descoperind că Bourbon-ul lui Iacob este branşat ilegal la sistemul de alimentare cu apă.

„Racordul era făcut fără nici un aviz sau vreun contract cu SC RAJA SA. Cu alte cuvinte, societatea Amărui SRL, reprezentată legal de Răzvan Iacob, care deţine beach-barul cu pricina, fura la propriu apa potabilă”, a declarat conducerea regiei constănţene. Despre hoţii de la Bourbon, reprezentanţii RAJA au fost tranşanţi: „Dau dovadă de o nesimţire şi de inconştienţă crasă, fără nici o jenă şi frică, fără să le pese de nici una din legile care guvernează această ţară, punând în pericol sistemul de alimentare cu apă potabilă”. Factura lunară de energie electrică a RAJA Constanţa se ridică la aproximativ 20 miliarde lei, iar în caz de neplată regia riscă să fie debranşată de la sistemul de alimentare cu energie.

Beach-barul Bourbon din Mamaia a fost debranşat de la reţeaua de apă, iar RAJA a depus plângere penală împotriva lui Răzvan Iacob pentru furt calificat. Regia cere despăgubiri de zeci de mii de lei pentru perioada în care barul s-a alimentat ilegal cu apă şi a anunţat că va declanşa un control general, la toţi agenţii economici din toate staţiunile de pe Litoral.

Patronul de la Bourbon, Răzvan Iacob, a fost consacrat în lumea VIP de fotografiile papparazzi care l-au surprins în ipostaze tandre cu Ioana Băsescu, imediat după divorţul acesteia de Bodo. În acea perioadă, high-life-ul Constanţei punea vizitele dese ale Ioanei la Constanţa pe seama relaţiei incipiente cu Răzvan Iacob. Fiica c

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 În meciul Italia - Albania, s-a marcat cel mai rapid gol din istoria competiției!

Ziua Constanta acum 7 ore
Campioana europeană en-titre, Italia, a debutat cu dreptul la EURO 2024, din Germania, câștigând cu 2-1 meciul cu Albania, din grupa B. Scorul a fost deschis însă de Albania, prin Nedim Bajrami, care a punctat în secunda 24 a partidei, acesta deveni

Cele trei persoane căutate de salvamontiştii din Braşov în Munţii Făgăraş au coborât cu bine de pe munte

News.ro acum o ora
Cele trei persoane care erau căutate de salvamontiştii din Braşov în Munţii Făgăraş, după ce s-au rătăcit, au coborât cu bine de pe munte şi s-a stabilit că nu au afecţiuni medicale. Potrivit Salvamont Braşov, persoanele au ajuns la baza muntelui. A

Accident tragic în Prahova: O femeie de 39 de ani a murit și alte patru persoane, printre care și un copil, au fost rănite

Ziare.com acum 8 ore
Accidentul a avut loc sâmbătă seara, 15 iunie, pe Drumul Național 72, în județul Prahova, după ce o mașină s-a ciocnit cu un TIR. O femeie de 39 de ani a murit şi alte patru persoane, între care un copil, au fost rănite. Accidentul rutier s-a produs

Simona Halep a revenit pe teren la Cluj, în cadrul Sports Festival: “De-acum vorbim numai despre bine, despre bucuria de a juca tenis. Mă gândesc la revenire, nu la retragere” - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Fostul lider WTA Simona Halep a revenit pe teren, sâmbătă, la Cluj-Napoca, ea jucând în cadrul Sports Festival, alături de alte staruri ale tenisului mondial. Halep le-a mulţumit celor din public pentru susţinerea arătată mai ales în perioada în car

Alegeri prezidenţiale în SUA: Biden şi Trump s-au pus de acord asupra regulilor pentru prima lor dezbatere

News.ro acum 12 ore
O oră şi jumătate de dezbatere fără public şi microfoane care pot fi închise pentru a asigura respectarea timpului de vorbire: regulile primei dezbateri de campanie dintre Joe Biden şi Donald Trump, care va avea loc în 27 iunie, au fost făcute publi

Turist olandez găsit mort pe o insulă grecească. Serie de dispariții misterioase pe trei insule

Ziare.com acum 10 ore
Turistul olandez mort a fost găsit a fost găsit sâmbătă dimineaţa, pe insula Samos, în estul Greciei, a anunţat presa locală. El este ultimul turist găsit decedat dintr-o serie de cazuri recente în care turişti din insulele greceşti au murit sau au

Alegeri parlamentare în Franţa: 250.000 de manifestanţi au protestat împotriva extremei drepte în Franţa

G4Media acum 10 ore
Cel puţin 250.000 de persoane au mărşăluit sâmbătă în Franţa, în semn de protest împotriva extremei drepte, aflată în poziţie de forţă în perspectiva alegerilor legislative anticipate convocate de preşedintele Emmanuel Macron, în timp ce noua coaliţ

Ministerul Educaţiei oferă informaţii utile pentru elevii care vor susţine Evaluarea Naţională la finalul clasei a VIII-a/ Ce marcaje sunt permise şi cum pot corecta elevii un răspuns

News.ro acum 11 ore
Ministerul Educaţiei transmite, sâmbătă, informaţii utile elevilor care vor susţine Evaluarea Naţională la finalul clasei a VIII-a, explicând ce marcaje sunt permise în lucrări şi cum pot candidaţii să corecteze răspunsurile. Evaluarea Naţională pen

Condiţiile de pace ale lui Putin, criticate la summitul de pace din Elveţia. Giorgia Meloni: „Planul de pace al lui Putin sugerează că Ucraina trebuie să se retragă din Ucraina”

Mediafax acum 8 ore
Summitul pentru pace privind Ucraina are loc în Elveţia, în perioada 15-16 iunie, iar la acest eveniment şi-au confirmat participarea reprezentanţi din peste 90 de ţări. În cadrul întâlnirii, aceştia au purtat discuţii pentru ca războiul de agresiun

Zelenski speră la o „pace justă cât mai repede posibil”, la summitul din Elveţia

G4Media acum 13 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a exprimat speranţa sâmbătă de a se ajunge la o „pace justă cât mai repede posibil”, în debutul primului summit pentru pace în Ucraina care se desfăşoară în Elveţia, fără participarea Rusiei, transmite Ag

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/31°
lun.

20°/34°
mar.

22°/34°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

17°
dum.

14°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/32°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

12°/25°
lun.

14°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

17°
dum.

15°/29°
lun.

16°/29°
mar.

17°/31°
mie.

19°/34°