Sorin Ioniţă: "Deşi se vaită de preţuri, Europa funcţionează după principiul Reginei Maria Antoaneta: dacă n-au pâine, lasă-i să mănânce cozonac".

Este pentru prima oară de la al Doilea Război Mondial încoace când preţul alimentelor a crescut în valoare reală în Occident pe parcursul unui an şi jumătate, de la începutul lui 2007 până acum. Ca atare, trebuia inventat un termen special pentru ca ziarele să poată face titluri: o combinaţie stângace între agricultură şi inflaţie, care îşi face bine treaba de a descrie trendul. Alimentele, în special cerealele, au fost prinse la mijloc între cererea sporită din China şi India, unde clasa mijlocie în, ascensiune nu mai vrea să mănânce doar frunze de lobodă ca părinţii lor, ci se diversifică spre carne şi lactate; şi utopia biocombustibililor promovată de politicieni, ecologiştii de duminică şi vedete pop cu unghiuţe mov. Dezechilibrul brusc - probabil, temporar - dintre cerere şi ofertă a împins în sus costul coşului zilnic. Nu mult, ci cu 15%-20% per total în ţările dezvoltate, unde alimentele fac vreo 15% din totalul cheltuielilor unei familii, deci efectul nu e dramatic. Dar presa poate găsi oricând o listă de produse atent selectate cu care să ilustreze ştiri senzaţionale: preţul orezului s-a triplat, al grâului s-a dublat, soia şi carnea de porc au urcat tot cam pe acolo. Munţii de unt şi lacurile de lapte care făcuseră celebră ineficienta Politică Agricolă Comună a Europei au dispărut.

Apoi, vine porumbul. Deşi doar o mică parte este consumată direct de oameni, această cereală are o importanţă crucială în economia alimentară: laptele, ouăle, brânza, carnea de pui şi vită, toate sunt produse pe bază de porumb, deci influenţa schimbărilor de preţ este generală. De fapt, frigiderele noastre sunt pline pe trei sferturi cu porumb. Or, de un an şi jumătate, preţul porumbului tot suie, ajutat şi de fa