Până în 2013, numărul abonamentelor va ajunge la 5,3 miliarde, faţă de numai 3,9 miliarde anul acesta Asia şi Africa sunt principalele zone care vor contribui, cu circa 80%, la
Până în 2013, numărul abonamentelor va ajunge la 5,3 miliarde, faţă de numai 3,9 miliarde anul acesta
Asia şi Africa sunt principalele zone care vor contribui, cu circa 80%, la creşterea numărului de abonamente la telefonia mobilă.
Conform unui studiu efectuat de compania de cercetări Strategy Analytics, regiunea Asia-Pacific, Orientul Mijlociu şi Africa vor rămâne motoarele creşterii pieţei de telefonie mobilă pe termen mediu, contribuind în proporţie de circa 80% la sporirea numărului abonamentelor până în 2013, explică institutul.
Aceste trei zone reprezintă aproape 60% din abonamentele din întreaga lume şi mai puţin de 40% din cifra de afaceri.
"Importanţa lor din ce în ce mai mare va duce la o reducere cu 15% a tarifelor medii pe abonament în următorii cinci ani", subliniază analistul Phil Kendall. Aproape 500 de milioane de abonaţi vor beneficia la sfârşitul anului 2008 de telefonie mobilă de a treia generaţie (3G), o tehnologie care permite debite mai bune pentru transmisia de date (internet, video).
"Deşi nu va fi utilizată decât de un abonat din şase în 2009 3G va genera o treime din încasări", precizează un alt analist de la Strategy Analytics, Susan Welsh de Grimaldo. Până în 2013, jumătate din abonaţi vor folosi 3G, potrivit studiului.
China, peste 500 de milioane utilizatori
În 2006, China avea un nivel-record de 416 milioane utilizatori de telefoane mobile, numărul acestora crescând cu 23,2 milioane doar în primele patru luni ale anului. La acea dată, volumul de telefoane mobile depăşea cu 55 de milioane numărul utilizatorilor de telefonie fixă.
Volumul de SMS-uri a crescut cu 46,5%, comparativ cu perioada similară a a