Deşi la un moment dat, transferul lui Rusmir la Farul părea nerealizabil, constănţenii au reluat negocierile cu jucătorul. Între cluburi exista deja un acord verbal, însă negocierile s-au oprit cînd sîrbul a plecat în China pentru un eventual transfer. "Cu Rusmir s-au reluat negocierile şi suntem pe cale să ajungem la un numitor comun. Dacă lucrurile merg bine, el se va alătura lotului, direct în Germania.", a declarat Ion Marin. Totodată se mai incearcă transferul lui Secăreanu şi a lui Irimia, ambii de la Sportul şi a unui fundaş central din Portugalia.
Vineri, echipa Farului va pleca la Goch, intr-un cantonament de două săptămîni. "Ne vom deplasa în Germania cu toţi jucătorii în afară de Nanu care este accidentat. Sunt mulţumit de lotul actual şi sper ca la întoarcere să avem stabilită o formulă de joc precisă. Sunt convins că sezonul acesta nu vom mai avea emoţii la retrogradare" a încheiat antrenorul Farului.