Corecţiile de la Bucureşti au fost cu jumătate de punct procentual mai mari decât cele de pe pieţele din Europa Toţi indicii bursieri au consemnat în şedinţa de ieri scăderi
Corecţiile de la Bucureşti au fost cu jumătate de punct procentual mai mari decât cele de pe pieţele din Europa
Toţi indicii bursieri au consemnat în şedinţa de ieri scăderi însemnate, lichiditatea tranzacţiilor diminuându-se la 20,18 milioane de lei.
Şedinţa bursieră s-a încheiat ieri în scădere, cotaţiile acţiunilor coborând, în medie, cu 3,11%, pe o lichiditate de numai 20,18 milioane de lei. Evoluţia a fost în ton cu aceea de pe pieţele europene, unde valoarea titlurilor s-a redus cu 2,6%, ca urmare a temerilor privind o posibilă majorare a dobânzii de politică monetară de către Banca Centrală Europeană. Singurele titluri care au încheiat şedinţa pe verde au fost cele ale companiilor Compa şi Vae Apcarom.
SIF2, tranzacţii de 4,3 milioane de lei
Indicele BET, care indică evoluţia celor mai lichide acţiuni, a înregistrat ieri un regres cu 3,12%, în timp ce BET-FI s-a depreciat cu 3,25%.
Aceste valori nu au mai fost atinse din noiembrie 2005, respectiv august 2006. Acţiunile SIF Moldova (SIF2) au consemnat cea mai mare lichiditate în şedinţa de ieri, de 4,3 milioane lei, şi s-au depreciat cu 2,09%. Acestea au fost urmate de titlurile SIF Muntenia (SIF4) care s-au ieftinit cu 4,79%, pe un rulaj de 2,57 milioane lei.
Şi cotaţiile acţiunilor SIF Oltenia (SIF5) au înregistrat o scădere, de 2,62%, valoarea schimburilor atingând 2,33 milioane lei, iar acţiunile SIF Transilvania (SIF3) s-au depreciat cu 4,32%, pe o lichiditate de 1,46 milioane lei. Indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a coborât cu 2,90%, în timp ce BET-XT, care indică evoluţia celor mai lichide 25 de titluri, s-a depreciat cu 3,04%.
Scăderi de 3,28% în sectorul energetic