Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Inedit - Maia, în spectacolul lui Damian Drăghici

Publicat in Jurnalul, miercuri 2 iulie 2008 ·

Damian&Brothers în concert la Arenele Romane din Bucureşti. Mîine, 3 iulie, 20:30. Damian Drăghici într-un concert unic în România, un spectacol al muzicii autentice lăutăreşti, cu instrumentişti autentici şi dansatoare pe măsură.

Damian&Brothers în concert la Arenele Romane din Bucureşti. Mîine, 3 iulie, 20:30. Damian Drăghici într-un concert unic în România, un spectacol al muzicii autentice lăutăreşti, cu instrumentişti autentici şi dansatoare pe măsură.

Printre invitaţii speciali ai artistului se numără şi actriţa Maia Morgenstern, ambasador al artei româneşti, la fel ca şi Damian, care, recent, a fost numit Ambasadorul Anului European al Dialogului Intercultural 2008. Maia nu numai că va prezenta spectacolul, dar va avea, la rîndul ei, un moment artistic în program.

Show-ul trupei Damian&Brothers, acest melanj de muzică lăutărească, cu momente de rock, hip-hop, jazz şi muzică clasică, face parte din proiectul "Rădăcini" născut acum un an şi jumătate la iniţiativa fostului purtător de cuvînt al Ministerului Afacerilor Externe, Corina Vinţan. "Căutam proiecte care să ducă România în zona de diplomaţie publică la alt nivel, proiecte diferite de ce se făcuse pînă atunci. Intenţia era de a schimba în Europa percepţia despre ţigani, mai ales că noi, la vremea respectivă, eram în proces de lobby pentru aderarea României la UE şi chiar aveam o problemă cu privire la percepţia romilor în Europa". Prin urmare, proiectul s-a definitivat, a fost promovat în şapte capitale europene şi a avut un succes neaşteptat de mare.

Damian&Brothers în concert la Arenele Romane din Bucureşti. Mîine, 3 iulie, 20:30. Damian Drăghici într-un concert unic în România, un spectacol al muzicii autentice lăutăreşti, cu instrumentişti autentici şi dansatoare pe măsură.

Damian&Brothers în concert la Arenele Romane din Bucureşti. Mîine

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele IMAGINI cu Kira Hagi în rochie de mirească. Cum arată fiica „Regelui” / Biserica este împodobită ca-n povești, urmează petrecerea la Cernica

Gandul acum 16 minute
UPDATE. Au apărut și primele imagini de la biserica unde fiica lui Gică Hagi va spune „DA”, în cea mai frumoasă zi din viața ei. La biserica Sfântului Ierarah Visarion, acolo unde mirii își vor uni destinele, atmosfera este una de basm. Gică Hagi es

Trei medalii de aur, două de argint şi una de bronz la canotaj pentru sportivii români la Cupa Mondială de la Lucerna

G4Media acum 29 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Delegaţia României a obţinut trei medalii de aur şi două de argint la Cupa Mondială II de canotaj de la Lucerna, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul continuă

Elena Udrea, internată în spital. Ce spun medicii despre starea de sănătate a fostului ministru

HotNews acum 2 ore
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, are probleme de sănătate și a fost internată la Spitalul Județean de Urgență din Ploiești. Udrea este în stare stabilă și se află internată pe secția de Chirurgie, unde este supusă mai multor investigații

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 30 iunie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 28 minute
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

A fost reținut taximetristul care i-a cerut unui nigerian o sumă uriașă pentru o cursă de la aeroport la un hotel din București

HotNews acum 2 ore
Bărbatul de 43 de ani care ar fi înşelat un cetăţean nigerian, încasând de la acesta aproape 400 de euro pentru o cursă taxi de la Aeroportul „Henri Coandă” la un hotel din centrul Capitalei, a fost reţinut de poliţişti, notează News.ro. Potrivit Po

Bill Murray a primit o stea pe Aleea Celebrităților de la Sibiu: „Nu știam că oamenii vor păși pe numele meu”

Adevarul acum 44 minute
Legendarul actor american Bill Murray, nominalizat la Oscar și celebru pentru umorul său inconfundabil, a fost omagiat la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), unde a primit o stea pe Aleea Celebrităților.

Muzeul de Artă Populară Constanța Tradiții de Sfinții Petru și Pavel

Ziua Constanta acum 6 ore
Pe 29 iunie, în calendarul creștin ortodox sunt prăznuiți Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Pe 29 iunie, în calendarul creștin ortodox sunt prăznuiți Sfinții Apostoli Petru și Pavel. În satul tradițional, sărbătoarea era considerată atât de important

China a găzduit primul meci de fotbal cu roboți. Experți: Inteligența Artificială învață să mintă, să comploteze și să își amenințe creatorii

Gandul acum o ora
Sâmbătă seară, la Beijing, a fost organizat primul meci de fotbal cu jucători roboți cu inteligență artificială, complet autonomi. Patru echipe de roboți umanoizi, 3 contra 3! „În viitor, vom putea organiza meciuri de fotbal pentru ca roboții să joa

Ucraina, sub asediu total. Atac aerian masiv, un avion de vânătoare F-16 doborât

HotNews acum 6 ore
Rusia a folosit sute de drone, rachete de croazieră și balistice pentru a ataca vestul, sudul și centrul Ucrainei în timpul nopții, distrugând case și infrastructura și rănind cel puțin șase persoane, au declarat duminică autoritățile locale, confor

Franţa extinde interdicţia fumatului pe plaje, în parcuri şi în staţiile de autobuz

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fumatul este interzis în staţiile mijloacelor de transport în comun, parcuri şi pe plajele de pe tot cuprinsul Franţei, în cadrul extinderii măsurilor pentru descurajarea acestui obicei nesănătos, tr

Vremea

București
acum

28°
dum.

18°/29°
lun.

21°/34°
mar.

19°/29°
mie.

17°/29°
Iasi
acum

26°
dum.

17°/27°
lun.

16°/26°
mar.

14°/24°
mie.

14°/27°
Constanta
acum

28°
dum.

18°/28°
lun.

22°/27°
mar.

20°/26°
mie.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

16°/28°
lun.

17°/28°
mar.

13°/27°
mie.

12°/30°
Timisoara
acum

31°
dum.

15°/32°
lun.

20°/37°
mar.

19°/33°
mie.

16°/36°