Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce aduce noul sistem de facturare a gazelor

Publicat in Adevarul, miercuri 2 iulie 2008 ·

De la 1 iulie, gazele naturale sunt plătite în unităţi energetice (kilowaţi-oră), şi nu în metri cubi Odată cu trecerea la modul de facturare a gazelor naturale în lei pe

De la 1 iulie, gazele naturale sunt plătite în unităţi energetice (kilowaţi-oră), şi nu în metri cubi

Odată cu trecerea la modul de facturare a gazelor naturale în lei pe kilowaţi-oră, fiecare client va plăti exact pentru cantitatea de energie consumată.

Până acum, faptul că se plătea pentru volumul consumat şi nu pentru calitatea gazelor avantaja pe cei care primeau gaze cu o putere calorifică mai mare. Aceştia îşi asigurau un "confort energetic" cu un volum mai mic de gaze, faţă de un alt consumator care primea gaze naturale mai slabe calitativ şi trebuia să consume un volum mai mare de gaze.

Să luăm două exemple: în localitatea Bragadiru (Ilfov), puterea calorifică superioară pe anul 2007, măsurată de transportatorul Transgaz, a fost de 10,638 KWh/metru cub (mc).

Pentru un necesar de energie într-o lună de iarnă, de pildă, de 3.100 KWh, rezultă că o familie din Bragadiru trebuia să consume, raportat la puterea calorifică prezentată mai sus, circa 291 mc (energia este egal volumul ori puterea calorifică superioară).

În localitatea brăileană Siliştea, puterea calorifică a fost, în acelaşi interval, de 11,45 KWh/mc. Rezultă că o familie din această localitate a consumat, pentru aceeaşi energie, un volum de gaze de 270,57 mc.

Echilibru între consumatori

La un preţ al gazelor de 0,989 lei/mc, cele două familii au avut facturi diferite, la aceeaşi energie consumată, respectiv 287,8 lei în Ilfov şi 267,6 lei în Brăila. Calculând acum în unităţi energetice, fiecare familie va plăti în funcţie de energia consumată (pentru încălzire, prepararea hranei etc.).

La un preţ de 0,1047 lei/KWh, cât este tariful aprobat pentru Distrigaz Sud de la 1 iuli

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 8 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 10 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 10 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 6 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 6 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

FOTO Incendiu în Adamclisi, județul Constanța! O victimă cu arsuri transportată la spital

Ziua Constanta acum 5 ore
Un incendiu a izbucnit astăzi, 13 iulie 2025, în localitatea Adamclisi, județul Constanța. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost alertați prin apel la numărul 112 pentru stingerea incendiului. Potrivi

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

SuperLiga: Oțelul Galați și Petrolul Ploiești, remiză în prima etapă

HotNews acum 8 ore
Oțelul Galați și Petrolul Ploiești au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, duminică, în prima etapă din SuperLiga. Oțelul Galați – Petrolul Ploiești 0-0 Oțelul a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 2, când Lameira a trimis p

Vremea

București
acum

19°
lun.

19°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°