Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Revolta transilvana, impotriva lui Nicusor Constantinescu?

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 2 iulie 2008 ·

Indiferent de ce am spune si de ce ar spune cineva, Vasile Dancu este victima lui Nicusor Constantinescu. Pentru ca, aflandu-se pe cai mari, acesta a cerut, sus si tare, dizolvarea conducerii de la Cluj. Iar revolta din Transilvania, despre care se vorbeste ca va izbucni in PSD-ul de acolo, este, de fapt, una impotriva lui Nicusor Constantinescu. Nu a partidului. Pentru ca, dupa victoria repurtata in alegerile de luna trecuta, presedintele Consiliului Judetean Constanta a avut motive sa sara la gatul altora. Unde, altadata, nu indraznea. Pentru ca era diferenta de clasa. De fapt, diferenta de clasa este si acum, dar despre asta vom vorbi altadata. Revenind, Nicusor este pe cai mari. Cu influenta. Dar, vrea influenta si mai mare in PSD. Vrea ministere, vrea puterea regionala, peste toata Dobrogea, cu extindere spre Calarasi, Slobozia, Braila, Galati. Tulcea a trecut sub ocupatia pesedista de la Constanta. Motivatia: armata lui Trifon Belacurencu si a lui Ioan Vargau nu a obtinut mare lucru acolo, la alegerile din iunie. Nici Primaria Tulcea, nici Consiliul Judetean. In fine, Nicusor si Radu Mazare vor tot PSD-ul. Si nu poti avea ceva in intregul sau, daca mai trebuie sa imparti cu cineva. Si atunci, Nicusor, la Mamaia, a iesit la atac. Tare de tot. Tinta: grupul de la Cluj. Culmea este ca a si prins in PSD ideea lor. Chiar seniorul Ion Iliescu le sare in ajutor. Acum doua zile, presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, i-a zis liderului de la Cluj, Vasile Dancu, ca ar trebui sa invete de la cei cu rezultate practice bune, precum cei de la Constanta, in loc sa "suga degetul" si sa emita doar teorii. Adica, sa ia exemplu de la Constantinescu si Mazare. Tot Iliescu a mai zis ca "asta inseamna munca politica de substanta si nu sa stai sa sugi din deget si sa emiti fraze teoretice". Si nu ar trebui sa uitam cine spune asa ceva. Ion Iliescu, cel caruia delegatia lui

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trafic blocat pe Valea Oltului, în urma unui accident rutier. Șase oameni au fost răniți

Libertatea acum 2 ore
Pe Valea Oltului, județul Vâlcea, traficul este blocat sâmbătă seara, în urma unui accident rutier între două autoturisme. Unul dintre autovehicule a fost proiectat în afara șoselei, în urma impactului, relatează News.ro.

Opt persoane au fost ucise şi alte 17 rănite într-un atac cu cuţitul în China! Principalul suspect, un student de 21 de ani

Ziua Constanta acum 3 ore
Opt persoane au fost ucise şi alte 17 rănite într-un atac cu cuţitul comis sâmbătă de un student de 21 de ani în oraşul Wuxi din estul Chinei, a anunţat poliţia, citată de Reuters şi AFP, informează Agerpres.ro Atacul survine la doar câteva zile dup

Autorităţile sanitare din SUA raportează un prim caz al noii forme de mpox

HotNews acum 2 ore
Oficialii americani din domeniul sanitar au anunţat sâmbătă că au confirmat primul caz din SUA al unei noi forme de mpox care a fost observată pentru prima dată în estul Congo, relatează News.ro citând agenția Associated Press. Pacientul respectiv,

Tânăr de 18 ani, înjunghiat mortal la o petrecere de majorat. Cum s-a produs tragedia

Ziare.com acum 8 ore
Un tânăr de 18 ani a murit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 16 noiembrie, după ce a fost înjunghiat în zona toracică de un alt tânăr cu care a avut o altercație. Scandalul a izbucnit la o petrecere de majorat organizată într-o pensiune din apropi

Avion lovit de un glonț când se pregătea să decoleze. Ce s-a întâmplat cu pasagerii FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Un glonț a lovit corpul unui avion Southwest Airlines care se pregătea de decolare de pe un aeroport din Dallas, ceea ce a dus la anularea zborului de vineri seară, a anunțat compania aeriană, potrivit AP. Nu s-au semnalat răniți, iar forțele de ord

Băiat de 12 ani, dispărut de acasă. Minorul este căutat cu mijloace de observație cu infraroșii și drone cu termoviziune FOTO

Ziare.com acum 2 ore
Un băiat de 12 ani din Dăneşti, judeţul Gorj, a fost dat dispărut sâmbătă seară, 16 noiembrie, el fiind căutat de autorităţi inclusiv cu mijloace de observaţie cu infraroşii şi drone cu termoviziune. Adolescentul se numeşte Matei Nicolas Ionuţ. "În

FOTO Adam Szalai, legenda Ungariei, s-a prăbușit pe marginea terenului » Momente cumplite la meciul cu Olanda, de la Amsterdam

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
, meci din runda 5 a Ligii Națiunilor. Adam Szalai (36 de ani), antrenorul secund al maghiarilor, cu 86 de selecții la echipa națională, s-a prăbușit pe gazon în minutul 8 al partidei de la Amsterdam. GSP vă va ține la curent cu toate noutățile cu p

VIDEO Şofer polonez de TIR, prins când circulă pe contrasens pe A1 Bucureşti-Piteşti. S-a ales cu amendă şi cu permisul suspendat

HotNews acum 12 ore
Un şofer de TIR, cetăţean polonez, a fost amendat de polițiști cu 3.000 de lei și a rămas fără permis de conducere, după ce a fost prins sâmbătă dimineață, 16 noiembrie, în timp ce circula pe contrasens pe autostrada A1 Bucureşti – Piteşti, sensul s

Preşedintele României, Klaus Iohannis, întrevedere cu Preşedintele Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier

Ziua Constanta acum 6 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a fost primit sâmbătă, 16 noiembrie 2024, de către Preşedintele Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier, la Palatul Bellevue, cu prilejul vizitei oficiale la Berlin. Potrivit Administrației Prezid

Dominic Fritz: „Clasa de mijloc e împovărată de guvernul PSD-PNL cu taxe tor mai mari, dar pe Rareș Bogdan îl freacă grija că ar putea să rămână însărcinat”

HotNews acum 7 ore
Primarul Timișoarei a reacționat după ce prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a lansat un atac asupra sa și i-a catalogat pe cei din USR drept „reprezentanţi woke care doreau să rămână bărbaţii însărcinaţi, vor să-l anuleze pe Moş Crăciun, nu vo

Vremea

București
acum

dum.

2°/9°
lun.

3°/11°
mar.

5°/11°
mie.

6°/12°
Iasi
acum

dum.

0°/11°
lun.

2°/11°
mar.

3°/13°
mie.

7°/12°
Constanta
acum

dum.

1°/9°
lun.

6°/11°
mar.

7°/11°
mie.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-3°/7°
lun.

1°/9°
mar.

1°/8°
mie.

5°/9°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/9°
lun.

2°/10°
mar.

3°/13°
mie.

2°/16°