Dupa alegerile locale din 2008, pragmaticii s-au instalat confortabil, poate nu chiar la conducerea partidelor romanesti, ca nu da bine, dar in orice caz la pupitrul de comanda. Fara avizul lor nu se mai pot lua decizii, caci si-au dovedit deja priceperea manipuland electoratul si utilitatea castigand voturi. Nu conteaza cum, prin ce mijloace, ci doar cat de multe au fost acestea. Si nu e vorba doar de orientarea „pragmatica“ a unui singur partid, ci si de reconfigurarea intregului sistem politic.
Dupa ciclurile „ideologice“ care au imprimat o oarecare dinamica campaniilor electorale din 1992, 1996 si 2004, ba chiar si referendumului din 19 mai 2007, dupa reactia de ostilitate care a caracterizat situatia din 2000, in 2008 apatia electoratului a dat ocazia „pragmaticilor“ sa puncteze. Nu stiu insa daca William James, parintele teoriei pragmatismului clasic, ar avea vreun motiv sa fie incantat de aceasta stranie evolutie, dar „pragmatismul“ e la putere.
Doar ca pentru pragmaticii romani adevarul, fie el si adevarul-utilitate, nu are nici o semnificatie, pe cand pentru pragmatismul clasic adevarul avea totusi o functie, chiar daca relativa, care varia de la o comunitate la alta, de la o epoca istorica la alta, ba chiar si de la un context la altul.
Pentru adeptii lui James adevarul nu mai era nici o proprietate inerenta unui enunt (ca la adeptii adevarului - corespondenta pentru care adevarat era ceea ce se dovedea conform realitatii), nici a vreunui eveniment, ci definea ceea ce devenea avantajos pentru cel care il exprima.
Ba chiar, in formula lui James, adevarat e ceea ce aduce „bani gheata“. Parca plecand de la aceasta ultima formula, „pragmaticii“ politicii romanesti si-au impus viziunea. Pentru aceasta au fortat dezideologizarea si defeminizarea politicii, au cumparat voturile si, in final, au compromis si politica. Si,
