Oraşul gravitează parcă pe o orbită mai apropiată de soare. Tolăniţi pe sub maşinile parcate, câinii dau în clocot în blănurile lor. Un aer de vacanţă pluteşte prin birouri, iar bărbaţii de pe terase privesc lung după femeile mai epilate ca oricând.

E vremea evantaielor şi a pălăriilor de paie, a claxoanelor îndelung apăsate şi a funcţionarelor iritate (Dar când n-o fi? Pentru că mă număr printre cei patru fericiţi moştenitori a două locuri de veci, mă străduiesc, de câteva zile, să strâng hârtiile cerute de notar. Doamnele de la ghişee nu se lasă însă păcălite de un zâmbet, când ceri o lămurire, şi răspund ţâfnos: „Scrie foarte clar acolo ce trebuie completat!“. Funcţionari erau şi vameşii canadieni, care îmi spuneau glume în româneşte la plecarea din Toronto).

E vremea bacului, a scumpirii gazelor şi a concediilor (românii din ţară se pregătesc de Litoral, cei de afară au început să se adune pe acasă). A aerului condiţionat şi a cumpărăturilor matinale, a după-amiezelor cu Babi, sub nuc, oftând, mai atent la doza de bere pe care o desfăcea, decât la femeia în bermude aplecată lângă pompă: „Aoleu, coană Dorino, că bine stai!“. „Lasă-mă, domnu’ Babi, că şi aşa mă dor picioarele!“, răspundea ea, prilejuindu-i mirarea: „Păi, de ce stai cu ele în jos?“ (Cu ele în sus sau în alte direcţii stă, în pozele şi filmele postate pe internet, o directoare de şcoală din Zalău - unul dintre puţinele subiecte de presă care au făcut rating în aceste zile).

E vremea spectacolelor de absolvire pentru o nouă generaţie de actori, la facultatea de teatru, a concertelor estivale, a plimbărilor de seară. Oamenii care se odihnesc pe bănci, între cele două benzi ale unui bulevard din Craioviţa Nouă mă duc cu gândul la pensionarii din Niagara On the Lake şi la terenurile de golf din dotarea unor vile, tot aşa cum ţipătul de entuziasm al copiilor, la pornirea fântânii artezie