Ingredientele folosite de cei care sunt căsătoriţi de peste 10 ani şi se declară mulţumiţi de mariaj. Sursa: Hepta
Toţi cei care au o căsnicie fericită au îndeplinit nouă sarcini psihologice. Aceasta este concluzia la care a ajuns autoarea cărţii „The Good Marriage: How and Why Love Lasts“, Judith S. Wallerstein, psiholog, în urma unei cercetări publicate în revista „Journal of Family Psychology“.
Cele nouă ingrediente ale fericirii în cuplu sunt:
1 S-au separat emoţional de familia în care au crescut. „Asta nu înseamnă că s-au înstrăinat. Doar că au pus pe primul loc propria lor familie“, spune cercetătoarea Judith S. Wallerstein.
2 Au construit o relaţie bazată pe intimitatea împărtăşită, pe respectarea celuilalt şi, în acelaşi timp, au stabilit reguli pentru a nu încălca autonomia partenerului. „Cu cât partenerul se simte mai sufocat, cu atât mai intens caută gura de aer în altă parte. Sentimentul de libertate include implicit şi încrederea în partener“, declară psihologul Ovidiu Brazdău.
3 Au stabilit o relaţie sexuală bogată şi, cel mai important, nu au lăsat ca problemele de la muncă sau obligaţiile familiale să le afecteze această relaţie.
4 Partenerii cu copii au împărţit obligaţiile de creştere şi educare, lucru care a făcut ca mama să nu aibă senzaţia că totul „cade pe umerii ei“. „Împărţirea acestor activităţi nu numai că destresează mama, dar îi şi apropie foarte mult pe cei doi parteneri“, este de părere psihologul Andreea Chirtic.
5 Comunicarea foarte bună atunci când au apărut crizele atât de inevitabile în viaţă.
6 Menţinerea unei relaţii puternice între parteneri în faţa adversităţilor. Căsnicia poate fi foarte bună şi în astfel de momente dacă ambii parteneri îşi exprimă furia, ceea ce-i deranjează etc.
7 Evitarea plictiselii şi a i