Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cosmote isi reduce cu pana la 50% tarifele de roaming de date

Publicat in HotNews, miercuri 2 iulie 2008 ·

Cosmote Romania va reduce cu pana la 50%, incepand cu 1 august, tarifele de roaming pentru transferurile de date (prin tehnologia GPRS), in 15 din cele 30 de retele partenere din Europa, a anuntat, miercuri, operatorul de telefonie mobila. Astfel, pentru traficul de date realizat in unele retele partenere din tari precum Austria, Bulgaria, Cehia, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Olanda, Spania, tariful se va reduce la 4 euro/Mb (fara TVA), cu pana la 50% mai putin decat in prezent.

Incluzand si TVA, tarifele in cele 15 retele partenere in care se vor efectua reduceri vor fi de 4,76 euro/Mb, fata de 9,52 euro/Mb (cu TVA inclus) in prezent.

Operatorul a mai anuntat ca intentioneaza sa extinda reducerea tarifelelor de roaming pentru GPRS si in cazul altor destinatii din lume, aflate in topul preferintelor utilizatorilor din Romania.

Potrivit datelor Cosmote, in ultimul an, operatorul si-a majorat de patru ori acoperirea GPRS la nivel international. De asemenea, traficul GPRS in roaming a crescut cu 50% in 2008, comparativ cu ultimile sase luni ale anului trecut.

In prezent, Cosmote ofera servicii GPRS in 30 de tari, prin intermediul a 48 de retele partenere. Acordurile incheiate acopera atat state din Europa, cat si SUA sau destinatii exotice precum Brazila, Japonia, Mexic si Iordania.

Lista completa a operatorilor pentru care se aplica acest tarif este disponibila aici.

Cosmote este in prezent al treilea operator de telefonie mobila in functie de numarul de utilizatori (n.r. carduri SIM active) din Romania, dupa Orange si Vodafone, cu 4,2 milioane utilizatori, la sfarsitul primului trimestru din 2008.

In primele trei luni ale acestui an, Cosmote Romania a inregistrat pierderi operationale inainte de deducerea dobanzilor, impozitelor, deprecierii si amortizarii (EBITDA) de 7,7 milioane euro,

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri prezidențiale 2024. Prezența la vot la 16, peste cea de la scrutinul din 2019

HotNews acum 35 minute
Prezență în țară la alegerile prezidențiale, la ora 16, este de 33,6%, peste cea din urmă cu cinci ani. În 2019, la această oră, era de 33,44%. Cu toate acestea, prezența se menține sub nivelul atins în 2014 sau cel din 2009. Până la această oră, în

Gabriel Cotabiță, omagiat la Capela Cimitirului Bellu: Familia cere respectarea intimității.

Ziare.com acum 45 minute
Cei care doresc să își ia rămas-bun de la artistul Gabriel Cotabiță, care s-a stins din viață sâmbătă, 23 noiembrie 2024, o pot face luni, la Capela Cimitirului Ortodox Bellu din București. Familia muzicianului a anunțat programul și a făcut un apel

Israelul numește un apropiat al premierului Netanyahu în funcția de ambasador în SUA. Cine este Yechiel Leiter

Ziare.com acum 45 minute
Guvernul israelian a aprobat duminică, 24 noiembrie, numirea lui Yechiel Leiter, un apropiat al prim-ministrului Benjamin Netanyahu, drept ambasador al Israelului în SUA, potrivit Ministerului Afacerilor Externe, informează AFP. Leiter urmează să-şi

REFERENDUM LOCAL ÎN CAPITALĂ - Primăria: BEC subliniază că bucureştenii care au viză de flotant pot vota la referendum indiferent de data la care au obţinut viza/ Cei care au votat la alegerile prezidenţiale, dar nu şi la referendum o pot face până la 21

News.ro acum 2 ore
Primăria Capitalei a transmis, duminică, o serie de precizări legate de votul la referendumul local, în conformitate cu o circulară emisă de Biroul Electoral Central (BEC). Astfel, bucureştenii care au viză de flotant pot vota la referendum indifere

Optzeci de incidente electorale în primele opt ore de la deschiderea urnelor

Gandul acum 54 minute
De la începerea votării, au fost sesizate 80 de posibile incidente, dintre care 43 sunt confirmate, 16 sunt în curs de verificare și 21 neconfirmate. Totodată, au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproape 12.000 de lei și au

Un bărbat cunoscut cu afecţiuni medicale a murit după ce a căzut pe stradă, în faţa unei secţii de votare din judeţul Argeş

News.ro acum 3 ore
Un bărbat de 87 de ani, cunoscut cu afecţiuni medicale, a murit, duminică, după ce a căzut pe stradă, în faţa unei secţii din votare din localitatea Cicăneşti, judeţul Argeş. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabilit cu exactitate ce s-a înt

Un polițist din Giurgiu a fost găsit împușcat în cap, într-o mașină. Urma să asigure paza pentru alegerile prezidențiale la o secție de votare din Frătești

Libertatea acum 5 ore
Un polițist de frontieră din Giurgiu a fost găsit împușcat cu o rană la cap, în mașina personală, duminică dimineață, informează Poliția de Frontieră.

Reuters: Donald Trump Jr îşi ajută tatăl să aleagă cel mai controversat cabinet al timpurilor moderne

News.ro acum o ora
Donald Trump Jr. a devenit cel mai influent membru al familiei Trump în perioada de tranziţie, în timp ce preşedintele ales construieşte cel mai controversat cabinet din istoria modernă a SUA, relatează Reuters. Trump, care preţuieşte cu înverşunare

Diana Șoșoacă s-a filmat în cabina de votare, la alegerile prezidențiale, când a desenat o nouă casetă cu numele său și apoi s-a votat singură

Libertatea acum 2 ore
Diana Șoșoacă s-a prezentat, duminică, la o secție de votare din București. A transmis live pe TikTok din cabina de vot, acest lucru fiind interzis prin lege, votul având caracter secret.

UPDATE - ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Traian Băsescu: Îi rog pe români să vină la vot şi să opteze pentru ce vor în continuare/ În ceea ce priveşte referendumul, este absolut corect să se revină la forma de dinainte de anul 2000

News.ro acum 4 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu a lansat, duminică, un îndemn pentru alegători să vină la vot şi să opteze pentru ce îşi doresc în continuare. ”În ceea ce priveşte referendumul, este absolut corect să se revină la forma de dinainte de anul 2000, câ

Vremea

București
acum

dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/4°
Constanta
acum

dum.

2°/5°
lun.

3°/6°
mar.

3°/6°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

dum.

-1°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°