Comisia juridica a Senatului va finaliza, pana la sfarsitul acestei saptamani, raportul asupra dosarelor de coruptie ale ministrului muncii, Paul Pacuraru, si fostului ministru al economiei Codrut Seres. Anuntul a fost facut ieri de Norica Nicolai (PNL), presedinte al Comisiei juridice.
Senatorii-juristi trebuie sa formuleze un punct de vedere in privinta oportunitatii inceperii urmaririi penale sau nu, decizia urmand a fi luata prin vot de catre plen. Daca raportul va fi gata in urmatoarele zile, nu mai exista niciun impediment ca dosarele lui Seres si Pacuraru sa fie incluse pe odinea de zi a sesiunii extraordinare, care va avea loc, cel mai probabil, in intervalul 8-11 iulie. Perioada exacta in care va fi convocata se va stabili astazi.
Presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu, a declarat insa luni ca votul poate fi amanat pana in septembrie, o sesiune extraordinara nefiind justificata. „Daca Biroul Permanent va considera necesar, ar justifica o sesiune extraordinara in opinia mea, pe toate trei dosarele. La Seres suntem sesizati cu doua cauze, la Pacuraru cu una“, l-a contrazis Norica Nicolai.
Integral in EvZ. Comisia juridica a Senatului va finaliza, pana la sfarsitul acestei saptamani, raportul asupra dosarelor de coruptie ale ministrului muncii, Paul Pacuraru, si fostului ministru al economiei Codrut Seres. Anuntul a fost facut ieri de Norica Nicolai (PNL), presedinte al Comisiei juridice.
Senatorii-juristi trebuie sa formuleze un punct de vedere in privinta oportunitatii inceperii urmaririi penale sau nu, decizia urmand a fi luata prin vot de catre plen. Daca raportul va fi gata in urmatoarele zile, nu mai exista niciun impediment ca dosarele lui Seres si Pacuraru sa fie incluse pe odinea de zi a sesiunii extraordinare, care va avea loc, cel mai probabil, in intervalul 8-11 iulie. Perioada exacta in care va fi con