Pe numele lui Adrian Fasola, unchiul acuzat ca a violat-o pe fetita de 11 ani care a ramas insarcinata, a fost emis un mandat de arestare preventiva pentru 30 de zile de catre Curtea de Apel Bacau.
Sentinta instantei de la Bacau este contrara celei data de Tribunalul Neamt, care nu a admis cererea procurorilor. Pe de alta parte, nici procurorii si nici politistii nu si-au asumat raspunderea retinerii lui Adrian Fasola in seara de 27 iunie, cand l-au gasit in zona Tarcau si i-au luat primele declaratii, ci au solicitat instantei competente sa dispuna o masura privativa de libertate. In acel moment, anchetatorii au considerat ca nu era indeplinita una dintre conditiile care le-ar fi dat dreptul sa emita o ordonanta de retinere pentru 24 de ore, si anume existenta pericolului social. Acum, tot Serviciul de Investigatii Criminale, care i-a luat primele declaratii, dar prin Compartimentul Urmariti, trebuie sa il gaseasca si sa il incatuseze.
"Mandatul de arestare preventiva emis pe numele lui Adrian Fasola a ajuns la Inspectoratul de Politie al Judetului Neamt luni, in jurul orei 16.30, prin intermediul faxului. Din acel moment, au fost desfasurate activitati de cautare a lui si de punere in urmarire. Deocamdata, nu exista indicii ca ar fi plecat in strainatate, dar, dupa ce va fi cautat in toate locurile, la rude, prieteni si la locurile de munca, se poate solicita urmarirea internationala si emiterea unui mandat european de arestare", a declarat inspector Catalina Badeanu, purtatorul de cuvant al IPJ Neamt.
Incarcerarea lui Adrian Fasola nu ar aduce mai multa lumina in dosarul de urmarire penala deschis ca urmare a reclamatiei de viol pe care a facut-o fetita insarcinata. Retinerea lui in arest l-ar pune insa la dispozitia anchetatorilor, care in acest moment au de asteptat prelevarea probelor biologice de la fat si stabilirea profilulu