Ştirile despre manifestările organizaţiilor extremiste - de la congrese şi victorii electorale parţiale, la bătăi pe stradă şi străini ucişi - apar regulat în presă, fără să mai trezească mari indignări. Extremismul a devenit o componentă "naturală" a peisajului politic şi se presupune că instituţiile democratice sînt destul de puternice pentru a stopa transformarea lui dintr-o primejdie într-o ameninţare. Criza economică favorizează înăsprirea legislaţiei anti-imigraţie şi tot mai multe guverne occidentale identifică imigraţia cu delincvenţa, ceea ce la nivelul străzii stimulează violenţa. Revista Der Spiegel povesteşte cum nici o societate de asigurări n-a vrut să-l asigure contra incendiului pe proprietarul turc al unui birt unde el vindea kebab: s-au invocat "riscurile construcţiei". "Aceste Ťriscuri ale construcţiei» afectează acum chiar fundaţia unei societăţi în care extremismul formaţiunilor de extremă dreaptă a devenit norma" - continuă articolul, detaliind dimensiunile fenomenului: "Poliţia poate dovedi cu acte că în luna martie au fost în total 1311 delicte rasiste şi extremiste, mai mult cu 458 decît în aceeaşi lună a anului trecut".

Tinerii nemulţumiţi de societate, hotărîţi să-şi facă dreptate singuri nu mai arborează însemne naziste şi nu mai folosesc salutul hitlerist. Noile grupuri de extremişti sînt identificate de poliţie ca "naţionalişti anarhişti": opţiunile lor politice se exprimă prin atacuri violente împotriva poliţiştilor şi a unor politicieni consideraţi excesiv de toleranţi. Toate acestea pe fondul încercărilor - nu arareori izbutite - de transformare a mişcărilor de extremă dreaptă în reprezentant autentic al cetăţenilor obişnuiţi, tot mai revoltaţi de felul cum clasa politică îşi urmăreşte doar propriile interese. Frica unora şi indiferenţa altora favorizează răspîndirea unei stări de spirit care îi face pe extremişti socialme