Indicele bursier Nikkei a înregistrat, ieri, o cădere de 1,3% marcând astfel cea mai lungă perioadă de declin din ultimii 43 de ani, în condiţiile în care investitorii se tem că starea
Indicele bursier Nikkei a înregistrat, ieri, o cădere de 1,3% marcând astfel cea mai lungă perioadă de declin din ultimii 43 de ani, în condiţiile în care investitorii se tem că starea economiei globale va afecta marii exportatori japonezi ca grupul Canon. Indicele Nikkei a trecut de cea de-a zecea zi în care a înregistrat valori negative, perioadă în care a scăzut cu aproximativ 8 procente, relatează Reuters.
Exportatorii au pierdut teren deoarece dolarul a scăzut sub nivelul de 106 yeni, diminuând profiturile la raportările locale. Canon, unul dintre cei mai importanţi producători de pe piaţa mondială a echipamentelor pentru fotografie, a pierdut 2,6% din cotaţia acţiunilor de la bursa din Tokyo şi a reprezentat cea mai severă frână pentru Nikkei 225.
Preţul acţiunilor celei mai importante companii de transport maritim din Japonia, Nippon Yusen, a scăzut cu 4,6%, în timp ce concurenţii Kawasaki Kisen şi Mitsui OSK Lines au pierdut 3,2%, respectiv 3,8% din valoarea acţiunilor listate.