Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Obiectivul Oţelului, licitat de jucători

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 3 iulie 2008 ·

Cu o zi înaintea plecării într-un stagiu de pregătire în Austria, cei de la Oţelul şi-au prezentat într-o conferinţă de presă cele cinci transferuri prefectate pînă acum. Atancantul Adrian Anca (32 de ani) a fost luat ca jucător liber de la CFR Cluj şi a semnat un contract pe doi ani, mijlocaşul Romeo Stancu (30 de ani, ex-Rapid) luat şi el ca jucător liber, a semnat un contract pe o perioadă de trei ani, mijlocaşul gălăţean Valentin Ioviţă (24 de ani) adus de la Gloria Buzău pentru 30.000 de euro, atacantul Marius Pena (23 de ani) adus de la Concordia Chiajna pentru 70.000 de euro, grupare care va încasa şi 40 la sută dintr-un eventual transfer ulterior.

Cu un contract pe trei ani şi mijlocaşul Alexandru Bourceanu (23 de ani, contract pe patru ani) de la Dunărea Galaţi, club care va deţine 50 la sută din drepturile pentru acest jucător şi care a încasat acum 60.000 de euro şi va mai primi aceeaşi sumă peste trei ani dacă între timp jucătorul nu va pleca la altă echipă.

Directorul general, Marius Stan, a anunţat că deocamdată la actuala componenţă a lotului, obiectivul stabilit echipei este clasare cel puţin pe locul nouă, jucătorii au promis mai mult, într-o adevărată licitaţie. Ioviţă a spus că se poate o clasare pe locuri 5 sau 6, iar Adrian Anca a intrevenit imediar şi a mărit miza: locul 4, mai jos nu avem voie.

Romeo Stancu a declarat că principala sa problemă este să-şi revină cât mai repede după ce la Rapid nu a mai jucat deloc în ultima jumătate de an. "Am norocul că am ajuns la o echipă care are o atmosferă în vestiar cum rar mai găseşti şi astfel îmi va fi mai uşor să revin după atâta absenţă. Vin după şase luni de pauză pentru că unii de la Rapid mi-au vrut «binele». Am jucat în Supercupă şi, incredibil dar adevărat, mi-au propus prelungirea contractului pe teren, în drum spre vestiar. Erau nişte clauze pe care nimeni nu cred că le-ar

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce a scris presa din Serbia după scandalul de la România - Kosovo: „Haos general provocat de delegația unui stat fals”

Gazeta Sporturilor acum 59 minute
Presa din Serbia a răbufnit la adresa kosovarilor după ce aceștia au provocat un la meciul cu echipa națională a României, de pe Arena Națională. Kosovarii au părăsit terenul cu câteva momente înainte de fluierul final și nu au mai dorit să reînceap

Youtuberul Jake Paul l-a învins pe legendarul pugilist Mike Tyson, prin decizie unanimă, într-un meci disputat în Texas - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Youtuberul Jake Paul l-a învins pe legendarul pugilist Mike Tyson prin decizie unanimă, câştigând vineri, în Texas, o luptă între generaţii la categoria grea, care nu a reuşit să se ridice la înălţimea aşteptărilor. Meciul dintre Paul, în vârstă de

Gazprom: Exporturile de gaze ruseşti prin Ucraina către Europa sunt stabile, în pofida opririi livrărilor către Austria

News.ro acum o ora
Producătorul rus de gaze Gazprom a anunţat că va livra sâmbătă 42,4 milioane de metri cubi de gaze către Europa prin Ucraina, acelaşi volum ca vineri, în pofida anunţului privind oprirea livrărilor către Austria din cauza unui conflict contractual,

Cel puțin 10 bebeluși au murit într-un incendiu la spital. Alți 16 sunt în stare critică VIDEO

Ziare.com acum 48 minute
Cel puţin zece nou-născuţi au murit într-un incendiu izbucnit în unitatea neonatală a unui spital din Jhansi, în nordul Indiei, a anunţat, sâmbătă, un oficial al guvernului local, citat de AFP. „Din păcate, zece copii au murit”, a declarat, vineri s

Zelenski, încrezător în noua administrație de la Washington: Războiul se va „încheia mai repede” decât în mod normal

Ziare.com acum 4 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că războiul Rusiei împotriva ţării sale se va „încheia mai repede” decât s-ar fi încheiat în mod normal odată ce Donald Trump va deveni preşedintele SUA anul viitor, relatează The Guardian. „Este

Karoline Leavitt, de 27 de ani, numită de Donald Trump secretar de presă al Casei Albe: „Am încredere absolută”

Libertatea acum o ora
Preşedintele ales al SUA Donald Trump a făcut a numit-o, vineri, pe purtătoarea sa de cuvânt din perioada de tranziţiei, Karoline Leavitt, în vârstă de 27 de ani, în postul de secretar de presă al Casei Albe, relatează The Guardian. Leavitt a câştig

Selecţionerul Mexicului, lovit în cap de o cutie de bere aruncată din tribune la finalul meciului cu Honduras. El a părăsit terenul cu faţa însângerată - VIDEO

News.ro acum o ora
Antrenorul mexican Javier Aguirre, a cărui echipă a fost învinsă, vineri, de Honduras, scor 2-0, în sferturile de finală ale Ligii Naţiunilor CONCACAF, a părăsit terenul cu faţa însângerată. La fluierul final, antrenorul mexican Javier Aguirre a fos

„E ca un vultur”. Om politic de la București, despre Marco Rubio, nominalizat de Trump secretar de stat al SUA: „Cunoaşte mai bine decât majoritatea politicienilor români riscurile la care e expusă Moldova”

HotNews acum o ora
Nominalizarea lui Marco Rubio pentru funcţia de secretar de stat al Statelor Unite ale Americii „are o semnificaţie foarte puternică şi arată clar pe ce linie externă va merge administraţia Trump”, consideră liderul PMP, Eugen Tomac. El spune că sen

Horoscop pentru sâmbătă, 16 noiembrie 2024. Zilele acestea este rost de cheltuieli pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 4 ore
Berbec La finalul acestei săptămâni se intrezaresc intalniri si dialoguri cu neamurile si cu prietenii apropiati. Poti afla informatii utile in mod special in domeniul profesional in care activezi. Totusi, avalansa de discutii din preajma te poate o

CSID.ro, cea mai citită sursă de Sănătate și Îngrijire personală din România!

Gandul acum 2 ore
Site-ul CSID.ro rămâne alegerea numărul 1 pentru românii interesați de cele mai noi știri de sănătate și îngrijire personală. Astfel, site-ul CSID.ro revine pe primul loc în preferințele românilor, în ziua de vineri, 15 noiembrie 2024, fiind accesat

Vremea

București
acum

sâm.

3°/8°
dum.

3°/10°
lun.

3°/11°
mar.

5°/11°
Iasi
acum

sâm.

2°/9°
dum.

2°/11°
lun.

3°/11°
mar.

3°/12°
Constanta
acum

sâm.

5°/8°
dum.

5°/10°
lun.

6°/11°
mar.

7°/13°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

0°/5°
dum.

-1°/7°
lun.

1°/10°
mar.

1°/7°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/7°
dum.

0°/10°
lun.

2°/11°
mar.

4°/12°