Fac parte din mulţimea nedefinită de femei care au savurat, într-o etapă sau alta a diverselor lui difuzări, serialul Totul despre sex (Sex and the City, 1998, regia Martha Coolidge, cu Sarah Jessica Parker, Kim Catrall, Kristin Davis, Cynthia Nixon, Chris Noth). Şi nu numai că s-au uitat cu plăcere, ci l-au disecat şi, mai mult de atît, l-au trăit. Pînă la urmă, era singura producţie a culturii populare de acest fel care a încercat şi - măcar parţial - a reuşit să ofere o soluţie pentru femeile de sfîrşit de ani ’90, început de 2000, diferite de predecesoare din multe puncte de vedere. Noul mileniu a venit cu imaginea unui alt tip de femeie decît cele cu care ne obişnuiserăm în seriale nu numai precum Dallas sau Dinastia, ci chiar Tînăr şi neliniştit sau Dragoste şi putere: nu doar una de carieră, avînd poziţia ei, de putere, independentă de cea a bărbatului cu care are de-a face; ci şi una care, chiar în viaţa personală, reuşeşte să se definească prin ea însăşi, fără ca obiectul ei favorit de referinţă să fie unul masculin. Carrie Bradshaw şi prietenele ei Samantha, Charlotte şi Miranda putuseră, timp de mai multe episoade, să se manifeste şi să aibă farmec prin ceea ce făceau ele însele, şi nu în mod special prin interacţiunile romantice cu vreun Mr. Big sau altul. Chiar dacă se terminau, conform cu referinţele altor epoci, tragic sau măcar lacrimogen, raportat la un nou tip de valori, autoreferenţiale, să le spunem - episoadele din Totul despre sex sfîrşeau optimist: deşi de multe ori părăsite, cele patru prietene se aveau una pe alta (puteau deci, să-şi împărtăşească experienţele şi se puteau detaşa ironic), dar şi moda (garanţia unei perpetue înnoiri), imposibilă fără look-urile bine conservate (şi puţin afectate de depresiile sentimentale); precum şi profesiile, toate de succes, cu atît mai mult cea practicată de Carrie, de scriitoare într-ale relaţiilo