Paul Celan Trandafirul nimănui – Die Niemandsrose Ediţie îngrijită de Bertrand Badiou & Samuel Tastet, traducere de Nora Iuga Editura Est, Bucureşti, 2007, 200 p. Pentru oricine, mai ales pentru un cititor de poezie, întîlnirea cu poezia lui Paul Celan, fie ea în traducere sau în formă parţială sau fragmentară, este o experienţă irepetabilă. Volumul Die Niemandsrose – Trandafirul nimănui, publicat în ediţie bilingvă la Editura Est, în traducerea de excepţie a Norei Iuga, este considerat unul dintre cele mai importante din opera poetului. Lirica lui Celan reprezintă realizarea unui lucru ce părea imposibil: nu numai să scrii poezie după Auschwitz, dar să scrii acoperit de cenuşa sa şi astfel să descoperi o altă poezie prin modelarea acelei anihilări absolute, rămînînd, într-un fel, în mijlocul acesteia. Limba germană celaniană dezvăluie o mulţime de descoperiri ce rămîn esenţiale pentru poezia celei de-a doua jumătăţi a secolului al XX-lea, nu numai pentru spaţiul german, dar pentru întreaga Europă, Celan fiind disputat de cel puţin trei ţări: România, ţara în care s-a născut şi a trăit prima parte a vieţii sale, Franţa, ţara sa adoptivă, şi Germania, în limba căreia Celan a scris cea mai mare parte a operei sale. Limbajul său pune la îndoială orice hermeneutică, fiind de neimitat şi greu de abordat pentru oricine încearcă să-l transporte în afara „logicii poemului“. Celan însuşi a fost conştient de faptul că orice evoluţie a limbajului său mergea inevitabil spre disoluţie şi spre dispariţia semnificării. În locul instituirii realităţii prin limbaj se conturează o rostire fragmentară, presărată cu neologisme din variate domenii, rostire ce se stabilizează foarte greu pentru oferirea unui sens anume. Fragmentarea poemului reprezintă la Celan imaginea unei lumi destrămate, golite de orice element care i-ar putea conferi sens şi autenticitate. Paul Celan şi-