După vestea proastă primită de la Varşovia, legată de Tratatul de la Lisabona, preşedintele Nicolas Sarkozy a încheiat în aceeaşi notă prima zi de mandat la conducerea UE. Comisarul
După vestea proastă primită de la Varşovia, legată de Tratatul de la Lisabona, preşedintele Nicolas Sarkozy a încheiat în aceeaşi notă prima zi de mandat la conducerea UE.
Comisarul european pentru Comerţ, britanicul Peter Mandelson, l-a criticat dur pe liderul de la Paris, acuzându-l că a "subminat" poziţia UE în negocierile cu Organizaţia Mondială a Comerţului.
Mandelson a răspuns astfel criticilor preşedintelui Sarkozy, care l-a acuzat pe comisarul britanic şi pe liderul OMC Pascal Lamy, că încearcă să obţină un acord comercial nefavorabil UE. "Am fost contrat şi poziţia Europei în negocierile comerciale mondiale a fost subminată", a afirmat răspicat Peter Mandelson.
Moment-cheie pentru OMC
El a mai declarat că mandatul său pentru negocierea cu OMC a fost aprobat de Cei 27, iar recentele comentarii ale lui Sarkozy "vor face lucrurile mai dificile" pentru el.
"Negocierile vor reuşi sau vor eşua în următoarele săptămâni, însă forţa capacităţii de negociere a Europei vine din unitatea sa", a subliniat Mandelson. Aceste critici vin în timp ce negocierile de la OMC sunt într-un moment-cheie, după şase ani şi jumătate de discuţii laborioase.
Lamy i-a convocat pe miniştrii din cele circa 30 de mari puteri comerciale ale lumii, la 21 iulie, la Geneva. Parisul îi suspectează pe Mandelson şi pe Lamy că sunt gata să sacrifice interesele europene pentru a obţine un acord înainte de alegerile prezidenţiale americane, deoarece succesorul lui George W. Bush ar putea pune în pericol acest proces.
Negocierile vor reuşi sau vor eşua în următoarele săptămâni, însă forţa capacităţii de negociere a Europei vine din unitatea sa
Peter Mandelson, @N