Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VW a reinventat Scirocco

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 3 iulie 2008 ·

Sursa: Volkswagen

Portugalia, începutul lunii iulie. La 15 ani după ce ultimul Scirocco - generaţia a doua - ieşea pe porţile unei fabrici Volkswagen, o nouă serie aşteaptă să reînvie legenda coupe-urilor populare. Reprezentanţii presei din toată lumea, între care şi „Evenimentul zilei“, au avut oportunitatea de a testa noul Scirocco, înaintea lansării comerciale a modelului.

Formulă clasică. Pentru această nouă generaţie, Volkswagen a urmat calea tradiţională, exersată şi în 1974, cu ocazia apariţiei primului Scirocco: platformă de Golf şi design sportiv, seducător. Modelul care a rezultat este cu patru centimetri mai lung decât un Golf, dar cu aproape zece centimetri mai scund (!). Lăţimea a crescut şi ea cu cinci centimetri, totul pentru o imagine care trebuie să-i facă să suspine până şi pe proprietarii de GTI (cea mai renumită echipare Golf).

Pentru că tot a venit vorba, cel mai puternic motor din gama Scirocco este exact acel 2.0 TSI (200 CP) care se găseşte sub capota GTI-ului. Toate propulsoarele beneficiază de tehnologie turbo, oferta fiind completată de benzinarul de 1.4 litri, în două variante de putere (122 şi 160 CP) şi de TDI-ul de 2.0 litri (140 CP).

Puterea este transmisă roţilor din faţă prin intermediul unei cutii manuale cu şase rapoarte. Toate motoarele, cu excepţia celui mai mic, 1.4 TSI - 122 CP, pot fi echipate opţional cu o cutie automată DSG (cu şase sau şapte rapoarte).

Ca şi în cazul altor câtorva modele VW, noul Scirocco e disponibil într-o singură echipare, la care se adaugă o lungă listă de opţionale.

În standard sunt oferite, între altele, şase airbaguri, ABS şi ESP, aer condiţionat, geamuri şi oglinzi electrice, radio-CD, volan sport în piele, scaune sport, jante din aliaj de 17 inchi. Suplimentar, se poate adăuga sistemul DCC (Dynamic Chassis Control), car

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 7 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 12 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 6 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 6 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 13 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 7 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 6 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Vremea

București
acum

21°
mar.

21°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°