Deşi Codul Fiscal defineşte clar aurul de investiţii, fondurilor de pensii româneşti li se refuză plasamentele în cea mai sigură formă de hedging

Un studiu recent al Erste Bank ("Avem încredere în aur”) – reluat de un număr mare de ziare – ajunge la aceeaşi concluzie cu un articol publicat de Săptămâna Financiară la 11 februarie: "Aurul – ultimul bastion în faţa inflaţiei”. Cu alte cuvinte, bancherii, care se ocupă, în principal, cu atragerea şi plasarea banilor de hîrtie, constată şi ei că majorarea "explozivă” a masei monetare recomandă metalul galben drept cel mai potrivit instrument de apărare împotriva inflaţiei. Analiştii Erste mai aveau puţin şi se exprimau – precum clasicii Şcolii Austriece de Economie – în favoarea unor drepturi de proprietate clare asupra banilor şi împotriva unui sistem bancar bazat pe rezerve fracţionare. În urmă cu o sută de ani, cine mergea cu o bancnotă la bancă primea în schimbul ei o valoare indubitabilă – cîteva grame de aur. Acum banii atestă un drept de proprietate fluctuant asupra unei cantităţi de bunuri şi servicii. Incertitudinea şi volatilitatea sînt legate de faptul că această cantitate de bunuri oscilează după cum inflaţionează băncile centrale masele băneşti.

Dar, deşi studiul Erste nu intră în asemenea detalii, reproduce totuşi un grafic al Federal Reserve St. Louis, care arată că în martie-aprilie 2008 exista pe piaţă cea mai mare cantitate de bani neacoperită în bunuri şi servicii din 1991 încoace (fapt care a coincis, de altfel, cu atingerea celui mai mare preţ din istorie pentru aur – 1.034 de dolari/uncie la 17 martie). Şi cu această ocazie e bine să-l aducem din nou în discuţie pe Leszek Balcerowicz, care spunea într-un interviu acordat revistei Săptămâna Financiară: "Este extrem de important ca politica monetară să fie protejată de orice presiune sau intruziune politică. De ce? Pentru