În plin Cuptor, ne-a îngheţat sîngele în vine. Am fost martorii unei decizii parlamentare a cărei veritabilă semnificaţie a rămas, deocamdată, ascunsă. Este vorba de generalizarea înţelepciunii funariste. Încă o dată, se confirmă cît de şiret poate fi spiritul uman în desfăşurarea sa dialectică. O ştiam de la Hegel. Ceea ce nu ştiam, însă, era faptul că fostul primar al Clujului a fost ales să întruchipeze această evoluţie spirituală. Nu vă grăbiţi să zîmbiţi, nimic nu-i de rîs aici. Nu trebuie să facem altceva decît o corectură (foarte mică) la filozofia marelui gînditor german. Una similară cu acea corectură pe care a făcut-o Karl Marx atunci cînd a răsturnat dialectica hegeliană, transformînd-o, dintr-un exerciţiu yoga al statului în cap, într-unul al picioarelor pe pămînt. Rezultatele sînt binecunoscute. După cum desigur vă amintiţi, Hegel atrăgea atenţia asupra faptului că, de cele mai multe ori, omul este un instrument inconştient al desfăşurării spiritului în istorie. Era vorba de spiritul libertăţii. Acum se dovedeşte însă că, tot aşa cum Napoleon Bonaparte era inconştient, deşi prin cuceririle sale aducea asupra Europei spiritul Revoluţiei Franceze, Gheorghe Funar, batjocorit de electoratul clujean la ultimele alegeri locale, dar rămas membru al Senatului, a devenit instrumentul inconştient al anti-spiritului care pune stăpînire pe noi. V-aţi gîndit ce nenorocire se putea întîmpla dacă, în urmă cu aproximativ patru ani, Funar ar fi fost reales primar la Cluj şi, serios cum îl ştim, ar fi renunţat la fotoliul de parlamentar? Să vă spun eu, dacă nu v-aţi gîndit: noi, clujenii, am fi avut în continuare bănci şi coşuri de gunoi vopsite tricolor, dar voi, ceilalţi, aţi fi fost lipsiţi de ocrotirea sănătăţii voastre psihice. Nimic nu ilustrează mai bine acest lucru decît aprobarea în Senat a legislaţiei iniţiată de către Funar (nota bene, în asociaţie cu