În ianuarie 1990, m-au vizitat, acasă, trei feţe bisericeşti (Bartolomeu Anania, Daniel Ciobotea, Iustin Marchiş) şi un tînăr (pe atunci) teolog: Teodor Baconsky. Reprezentau Grupul de Reflecţie pentru Înnoirea Bisericii şi voiau să capete o audienţă la viceprim-ministrul momentului, care se ocupa, între altele, de culte. Cum întîmplător stau lîngă guvern iar vremurile erau bezmetic revoluţionare, lucrul s-a făcut pe loc. Am dat un telefon, iar cuvioşiile lor n-au trebuit, pentru a se întîlni cu înaltul demnitar, decît să treacă strada. Am apucat totuşi să stăm de vorbă şi am fost bucuros să văd că oameni de generaţii diferite erau preocupaţi în mod genuin de o înţeleaptă reaşezare a Bisericii. Experienţa colabora bine cu entuziasmul, febrilitatea cu buna-cuviinţă. Mi-l amintesc pe Daniel Ciobotea, nu prea vorbăreţ, politicos, decis, dar rezonabil, gata să se angajeze fără ezitare în noul proiect. L-am mai întîlnit, de-atunci, de cîteva ori şi mi-am confirmat mereu buna impresie. Cînd a ajuns mitropolit şi apoi patriarh am avut sentimentul că avem noroc, cu alte cuvinte că Duhul lucrează riguros şi benefic.
Am fost - şi continui să fiu - cu atît mai mirat cînd, în jurul Preafericirii Sale, au început să se ţeasă reţele întregi de - tipic autohtonă - bombăneală. O sumedenie de înalţi ierarhi, dar nu numai ei, au văzut abătîndu-se asupra plaiului strămoşesc primejdii fatale. Tot ceea ce, pentru privirea mea laică şi diletantă, erau calităţile Părintelui Patriarh s-a transformat în defect şi subversiune. Preafericirea Sa a studiat mulţi ani în Apus şi a ţinut, în mari centre europene, cursuri de teologie ortodoxă pentru neortodocşi. Suspect! Înseamnă că a fost contaminat de năravurile occidentale. Preafericirea Sa a fost membru al Comitetului Executiv şi Central al Consiliului Ecumenic al Bisericilor (Geneva, 1991-1998), Membru al Prezidiului şi Comitetului C
