Lance Armstrong a cîştigat şapte Tururi ale Franţei, reuşind să depăşească recordul de cinci deţinut în coproprietate de rutieri precum Jacques Anquetil, Eddy Merckx, Bernard Hinault sau Miguel Indurain. La trei ani după ce Armstrong a părăsit scena internaţională, ciclistul american dezvăluie pe cine vede ca favorit în Marea Buclă, unele momente inedite din cariera sa, dar şi cîteva "jocuri" din culisele celei mai mari competiţii de ciclism din lume. Citeşte cîteva detalii spectaculoase din cariera lui Lance, într-un interviu realizat de unul dintre cei mai buni jurnalişti din Statele Unite, Gary Boulanger.
Boulanger: Povesteşte-ne care sînt momentele de care îţi aduce aminte cu plăcere din Turul Franţei...
Lance Armstrong: E imposibil să spun, sînt prea multe. Şi înainte să îmbrac primul meu tricou galben au fost unele victorii uluitoare. Îmi aduc aminte de prima mea victorie de etapă, reputată în 1993. În 1995, etapa cu colegul meu, Casartelli, prologul din 1999, Alpe d'Huez în 2001...Apoi anii grei - căzătura din 2003, e greu să o uit...chiar şi căţărările pavate din 2004. Din nou Alpe d'Huez în 2004, prologul din 2005 şi ultima mea etapă din 2005. Acestea sînt etapele care îmi trec prin minte. Nu pot să aleg niciuna ca favorită...
B: Şi cele mai puţin fericite?
LA (rîde): Şi astea sînt multe...Căzătura de pe Luz Ardiden în 2003 a fost probabil momentul ce m-a tulburat cel mai mult. Dar are şi ceva bun, fiindcă m-am ridicat, am continuat şi am cîştigat etapa. În mare, nu mi-a plăcut niciodată prima săptămînă a Turului. E o perioadă în care nu poţi să cîştigi prea multe, dar poţi să pierzi tot. Gîndeşte-te că sînt 200 de ciclişti care se bat mereu pentru întîietate în pluton. Adaugă ploaie, puţin vînt şi cîteva căzături şi totul poate bascula în cîteva momente. Sînt etape rapide în prima săptămînă a Turului şi e greu să te impu
