CHEMAREA SÎNGELUI ● O viaţă la casa de copii şi un singur vis – o familie
Nici nu învăţase să silabisească atunci cînd cea care i-a dat viaţă l-a abandonat într-un orfelinat al statului comunist. A spus pentru prima dată "mamă" cînd trecuse deja de majorat, unei străine. N-a încetat însă să spere că îşi va găsi familia. S-a zbătut, a ieşit în evidenţă, în speranţa că mama sa naturală îl va căuta. Acum o caută el pe ea, deşi nu ştie ce-i va spune cînd o va întîlni.
CHEMAREA SÎNGELUI ● O viaţă la casa de copii şi un singur vis – o familie
Nici nu învăţase să silabisească atunci cînd cea care i-a dat viaţă l-a abandonat într-un orfelinat al statului comunist. A spus pentru prima dată "mamă" cînd trecuse deja de majorat, unei străine. N-a încetat însă să spere că îşi va găsi familia. S-a zbătut, a ieşit în evidenţă, în speranţa că mama sa naturală îl va căuta. Acum o caută el pe ea, deşi nu ştie ce-i va spune cînd o va întîlni.
Mihai Ghebrea are 30 de ani. Atitudinea lui sigură, deschisă şi privi-rea inteligentă te captivează. S-a născut în Rîmnicu-Vîlcea, dar nu ştie ce înseamnă "acasă". Pentru el, acest cuvînt a fost întotdeauna sinonim cu un centru de plasament sau cu o locuinţă socială. Primele lui amintiri din copilărie sînt legate de bătăile încasate în orfelinat de la cei mai mari decît el, de serile în care era pus să le spele hainele, de "cota" de 5 lei pe zi pe care trebuia să le-o aducă din cerşit... şi de o familie. O familie la care el doar îndrăznea să viseze.
O MÎNĂ ÎNTINSĂ. Era în clasa I cînd, într-o zi, a ajuns la uşa unei profesoare. A rugat-o să o lase să îi ducă gunoiul în schimbul cîtorva bănuţi. Femeia l-a chemat înăuntru şi l-a aşezat la masă. "Nu ştiam nici să ţin furculiţa în mînă, pentru că la cămin mîncam cu lingura şi felul întîi, şi felul doi din farfurii de inox. Nici cuţitul nu ştiam
