Socialiştii europeni i-au cerut ieri preşedintelui Franţei, Nicolas Sarkozy, care deţine preşedinţia semestrială a UE, să-l convingă pe premierul Silvio Berlusconi să anuleze decretul
Socialiştii europeni i-au cerut ieri preşedintelui Franţei, Nicolas Sarkozy, care deţine preşedinţia semestrială a UE, să-l convingă pe premierul Silvio Berlusconi să anuleze decretul privind amprentarea copiilor rromi.
Jan Marinus Wiersma, vicepreşedinte al Grupului Socialist din Parlamentul European, şi Claudio Fava, coordonator din partea PSE în Comisia de Libertăţi Civile, consideră măsura respectivă "o gravă discriminare etnică şi rasială, lucru pe care forul legislativ european nu îl poate accepta".
PSE a propus introducerea pe ordinea de zi a sesiunii plenare a Parlamentului European de săptămâna viitoare a unei dezbateri la care va participa şi Nicolas Sarkozy, spune Wiersma.
Ce riscă Italia
Dacă se decide, oficial, că guvernul Berlusconi a încălcat Tratatul UE prin măsura de amprentare, atunci Comisia este obligată să intervină. Procesul implică două etape:
Preşedintele CE, Jose Manuel Barroso, de comun acord cu comisarii europeni, va transmite o scrisoare guvernului de la Roma, prin care să ceară detalii privind decretul.
Procedura nu prevede însă un termen/limită pentru răspuns; Când soseşte răspunsul, Comisia decide dacă informaţiile sunt suficiente şi, în funcţie de aceasta, poate cere detalii suplimentare sau deschide o acţiune contra Italiei la Curtea Europeană de Justiţie.
Pentru moment, Comisia nu poate acţiona, deoarece nu a fost notificată încă asupra măsurii de către guvernul italian. Comisarul pentru Muncă Vladimir Spidla a declarat, totuşi, că orice decizie de amprentare a membrilor unui grup etnic în spaţiul UE, indiferent de ţara membră în care ar avea loc acţiunea, nu este conformă cu normele europene.