Mesajul a fost trimis. Multumesc!

In primele sase luni au fost deschise opt centre comerciale

Publicat in Ziarul Financiar, joi 3 iulie 2008 ·

Primul semestru al acestui an a fost unul dintre cele mai bune pentru piata locala a centrelor comerciale, in conditiile in care un numar de opt centre comerciale, implicand investitii de aproximativ 540 de milioane de euro, au fost deschise atat in Bucuresti, cat si in provincie.

Dezvoltarea acestor proiecte a fost sustinuta intr-o buna masura de politica de expansiune a retailerului francez Carrefour, care a deschis unitati noi in cinci dintre aceste proiecte (Armonia Arad, European Retail Park Braila, Jupiter City, Shopping City Suceava si Vitantis Bucuresti), in timp ce in cadrul proiectului Baneasa compania detinea deja un magazin in imediata apropiere a mallului Baneasa Shopping City, inaugurat in aprilie. Semestrul recent incheiat este cu siguranta cea mai productiva prima jumatate de an, in conditiile in care in primele sase luni ale anului trecut a fost finalizat un singur centru comercial - Euromall Pitesti.

Inaugurarile de centre comerciale sunt concentrate de obicei inaintea sarbatorilor de iarna, cum s-a intamplat si anul trecut, cand au fost deschise in cea de-a doua jumatate a anului opt din cele noua centre comerciale. Astfel, inaugurarile de centre comerciale se vor accelera si in a doua jumatate a acestui an, cand este programata deschiderea altor 12 proiecte.

Numarul de centre comerciale va cunoaste pana la sfarsitul anului o noua dublare comparativ cu anul precedent, astfel ca stocul ar putea ajunge la aproape 40 de unitati.

In ceea ce priveste suprafata centrelor comerciale, cele opt proiecte finalizate in primele sase luni au o suprafata inchiriabila de peste 300.000 de metri patrati.

In prezent, cei mai mari proprietari de centre comerciale sunt omul de afaceri iesean Iulian Dascalu si fondul austriac de investitii Immoeast, care au in portofoliu cate trei proiecte in orasele Iasi, Timisoara si Cluj, respectiv Pite

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 13 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 9 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 7 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 12 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 7 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 6 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 9 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 13 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 6 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Vremea

București
acum

23°
mie.

22°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

15°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

18°
mie.

18°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°