Biroul European de Mediu propune agenda "verde" a preşedinţiei franceze a UE Clima şi energia reprezintă, în viziunea organizaţiilor de mediu europene, "priorităţile esenţiale" pe agenda
Biroul European de Mediu propune agenda "verde" a preşedinţiei franceze a UE
Clima şi energia reprezintă, în viziunea organizaţiilor de mediu europene, "priorităţile esenţiale" pe agenda Franţei la cârma blocului comunitar.
Biroul European de Mediu a publicat un memorandum care cuprinde zece teste ecologice adresate preşedinţiei franceze, document care prezintă ideile şi aşteptările organizaţiilor de mediu din Europa.
Astfel, membrii BEM cer statelor membre UE să ajungă "imediat" la un acord privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 30 la sută până 2020.
În plus, ei vor o promovare masivă a energiilor regenerabile care să respecte mediul înconjurător.De asemenea, reprezentanţii BEM cer Franţei să joace un rol activ şi inovator în viitorul Politicii agricole comune, precum şi în revizuirea Directivei IPPC sau în eliminarea totală a mercurului.
În ceea ce priveşte biodiversitatea, BEM solicită preşedinţiei UE să găsească mijloacele necesare ameliorării şi accelerării politicilor - interne şi externe - de protejare a naturii.
Promisiunile trebuie să devină realitate
Franţa va trebui să demonstreze că promisiunile făcute de UE cetăţenilor comunitari şi lumii întregi devin realitate. Pe de altă parte, "Franţa va trebui să faciliteze deschiderea unei dezbateri privind biocarburanţii cu speranţa că se vor abandona obiectivele prevăzute până la stabilirea clară a unor criterii de durabilitate", a precizat John Hontelez, secretarul general al BEM.
BEM este o federaţie care cuprinde peste 145 de organizaţii de mediu din statele membre şi din celelalte ţări care nu fac parte din blocul comunitar. Federaţia utilizează te