Dimineaţă de vară în metroul din Roma. Ca şi la Bucureşti, trenul a întârziat copios, iar acum călătorii stau ca sardelele, bombănind furioşi. Între Anagnina şi Termini sunt 14 staţii, şi la fiecare dintre ele se urcă cel puţin un cuplu care vorbeşte româneşte. Deasupra capetelor tuturor, pe monitoarele publicitare, sclipeşte verde apocaliptic întrebarea: „Simţi că eşti subiectul discriminării rasiale? Sună la telefonul verde“. Anunţul este scris în italiană, engleză, rusă şi română. În staţia Manzoni, o hârtie lipită de perete ne anunţă în româneşte că „Sorin face tatuaje“. Nu este singurul anunţ scris în limba română, dar ceva mai jos, pe panoul cu harta metroului, o cariocă roşie a scris: „cazzi romeni“.

Dintre toate capitalele europene, Cetatea Eternă este, în mod evident, cea mai populată cu români. Îi poţi găsi absolut peste tot: închiriind biciclete lângă Villa Borghese, menţinând ordinea pe treptele Catedralei San Pietro sau vânzând granita în Piazza Navona. Muncesc cinstit, sunt politicoşi şi sunt mulţi. Atât de mulţi, încât cerşetorul murdar din faţa bisericilor a devenit minoritar. Cu toate acestea, nu e greu să găseşti în Roma graffiti cu „romeni basta“. Frica se numără printre cei mai eficienţi combustibili ai manipulării maselor. Iar în Roma electorală, italienii au fost dresaţi să le fie frică de români.

Săptămâna trecută, comisarul european Leonard Orban a atras atenţia asupra gravităţii problemei de imagine pe care o au românii aflaţi în Uniunea Europeană. O astfel de declaraţie din partea unui comisar european ar fi trebuit, în mod normal, să facă valuri la Bucureşti, dar suntem în buza concediilor parlamentare. Comisarul Orban a avertizat că lipsa unor politici coerente de reabilitare a imaginii românilor de peste hotare va aduce prejudicii serioase atât la nivel emoţional, cât şi politic.

Tuturor rezidenţilor care intră în SUA, ţară