Un exemplu de ce era şcoala în vremea cînd se înjgheba o ţară nouă pentru toţi românii este alegerea ca membru corespondent al Academiei, la secţia istorică, a lui Gheorghe Popa-Lisseanu, profesor la "Lazăr". Aceasta a avut loc în 1919. Nu cred că în ziua de azi Academia ar mai oferi un loc unui dascăl de liceu. Învăţatul latinist dăduse din 1916 o traducere a lui Eutropius, text de mare importanţă pentru părăsirea Daciei de către romani, publicînd apoi traducerea corespondenţei lui Plinius cel Tînăr cu Traian (1920). O cărţulie a lui despre oraşele greco-romane din Dobrogea a venit după extinderea acestei provincii spre sud prin războiul balcanic. Marea lui operă a fost colecţia Izvoarelor istoriei românilor, în nu mai puţin de 15 volume, apărute din 1934 pînă în 1939, deci în numai cinci ani. Originalul în latineşte sau greceşte era însoţit de tălmăcirea în româneşte, cu note şi comentarii. Chiar astăzi, această formă populară a unor documente fundamentale despre populaţia din nordul Dunării între veacurile IV şi XIV este consultată mai des decît e citată. Spre sfîrşitul vieţii, a început o nouă serie, Dacia în autorii clasici, din care au ieşit două volume, în 1943, în scopul de a produce "dovada drepturilor noastre istorice asupra teritoriilor ce alcătuiesc spaţiul vital, etnic şi de securitate al neamului românesc". Acest corpus de surse narative cu care el a înzestrat istoriografia noastră a fost, deci, rodul activităţii unui profesor secundar, scos la pensie din 1931, după mai bine de patru decenii la catedră.

Se înţelege, prin urmare, că am primit cu plăcere invitaţia de a vedea casa în care a trăit G. Popa-Lisseanu (1866-1945). Adresa de astăzi este Calea Plevnei 72, şi figurează pe lista oficială a monumentelor istorice. Deşi deteriorată, neîngrijită de zeci de ani, casa mai păstrează ceva din eleganţa discretă de odinioară, iar noul proprietar