Cotidianul "Il Romanista" scrie că Fiorentina s-a săturat de pretenţiile lui Adrian Mutu şi vrea să îl vândă la prima ofertă bună Adrian Mutu încă nu a acceptat oferta de prelungire
Cotidianul "Il Romanista" scrie că Fiorentina s-a săturat de pretenţiile lui Adrian Mutu şi vrea să îl vândă la prima ofertă bună
Adrian Mutu încă nu a acceptat oferta de prelungire a contractului cu Fiorentina, iar fanii "viola" îl acuză de "lipsă de stil".
Zilele lui Mutu la Fiorentina par a fi numărate. Conform cotidianului "Il Romanista", românul poate pleca de la echipa antrenată de Cesare Prandelli. Italienii susţin că preşedintele clubului, Diego Della Valle, e decis să-l vândă pe Mutu la prima ofertă, iar AS Roma e cea mai probabilă destinaţie.
Relaţia dintre internaţionalul român şi Fiorentina s-a răcit în timpul negocierilor pentru un nou contract. Mutu ar fi trebuit să vină încă de marţi la Firenze, pentru a definitiva negocierile, însă jucătorul a preferat să rămână în vacanţă până pe 10 iulie. Roma, care urmăreşte atent situaţia, l-ar putea cumpăra pe român pentru 18 milioane de euro.
Fanii îl critică
Prelungirea negocierilor a iritat şi fanii Fiorentinei, care i-au transmis ieri un mesaj acid, prin
intermediul site-ului fiorentinanews.it. "Lui Mutu i se va mări salariul, cel puţin 150.000 de euro în plus pe sezon, iar mulţi ar spune că aşa ceva este normal pentru un campion precum el. Este adevărat, dar acest lucru nu justifică modul în care a fost negociat acest aspect.
A lipsit stilul. Negocierile puteau foarte bine să rămână secrete, în linişte, dar s-a greşit. Cererile, formulate prin intermediul lui Moggi, au fost considerate de club chiar ridicole", scriu fanii, care încheie: "Dragă Adrian, gata cu <> spre tribună - pentru a face asta, ai nevoie de stil, nu numai pe teren".