Probabil ca nici un alt document pontifical nu este mai vehement in exprimare si mai categoric in formularea concluziilor decat enciclica "Divini Redemptoris" prin care Pius al XI-lea, in 1937, a condamnat comunismul. Neobisnuitul scrierii nu sta doar in tonul usor strain unor astfel de documente, ci si in caracterul de simbol pentru atitudinea Vaticanului fata de comunism de la Pius al XI-lea (1927) si pana la prima jumatate de ponitificat ai lui Ioan al XXIII-lea (1962). In scopul de a-i deslusi continutul, se cuvine incadrarea acesteia intr-o dubla perspectiva. Prima tine de diplomatia pontificala in perioada primului razboi mondial, in special in relatia cu Rusia, iar a doua cu precadere de profilul biografic al cardinalului Achile Ratti. Viitorul Pius al XI-lea face inca parte din categoria pontifilor in care biografia cantareste mult mai greu in interpretarea comunismului decat fondul intelectual, altminteri, foarte bine inchegat.

Contradictiile Vaticanului

Semnarea in decembrie 1845 a concordatului dintre Roma si Sankt Petersburg marcheaza primul contact dintre un suveran al Rusiei si unul al Romei, in persoanele tarului Nicolae I si Papei Grigorie al XVI-lea. De atunci si pana la restaurarea, in 1918, a Poloniei ca stat independent relatia Vaticanului a avut un curs variabil, cu multe suisuri si coborasuri, dileme si, peste toate, numeroase contradictii. Concordatul semnat in 1845, acuzat de Karl Marx inca de la primele randuri ale Manifestului Partidului Comunist ("…Toate puterile vechii Europe s-au unit astazi intr-o sfanta alianta pentru a exorciza acest spectru sal comunismuluit: Papa si tarul …"), precum si denuntarea un an mai tarziu de catre noul papa Pius al IX-lea a "erorilor monstruoase" ale modernitatii printre care citeaza si comunismul (enciclica "Qui pluribus", 1846) impinge Roma intr-o contradictie specifica naturii sale, d