Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce sunt refugiaţii

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 3 iulie 2008 ·

Aceasta este tema unui joc lansat de Agenţia Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi, pe internet. Acesta îşi propune să le explice copiilor ce sunt refugiaţii care caută azil politic. Jocul, numit "Against all Odds" (Împotriva Destinului - n.r), are mai multe etape, inspirate din situaţii reale prin care au trecut cei care au fost nevoiţi să plece din ţările lor, relatează BBC. "Oameni pe care îi vezi în fiecare zi, dar pe care nu îi vezi de fapt. Cum ar fi dacă ai trăi ca unul dintre ei?", este mesajul cu care începe jocul împotriva destinului. În acelaşi timp, imagini cu oameni fără de ţară se derulează în faţa ochilor.

"Trăieşti într-o ţară în care pericolul este la tot pasul şi trebuie să o părăseşti. Vei supravieţui? Testează-ţi rezistenţa", continuă mesajele de întâmpinare. După care ţi se pun la dispoziţie trei etape ce pot fi abordat în acest joc: "Război şi conflicte armate - fugind de persecuţie", "La graniţă - pot sta aici?", şi "O nouă viaţă - pierdere şi provocare".

Îţi alegi un personaj, iar la primul nivel, eşti într-o ţară cu un regim politic represiv. Te caută poliţia care încearcă să te aresteze şi ajungi în cele din urmă la interogatoriu, unde o serie de întrebări îţi vor fi puse. În funcţie de răspunsurile tale eşti convins într-un mod violent să răspunzi corect, deşi nu există cu adevărat un răspuns corect atunci când ai de-a face cu autorităţile opresive.

Dar, jocul are mai multe etape. Aşa că refugiatul virtual este pus să treacă peste diverse obstacole. După ce reuşeşte să scape de poliţie şi fuge din oraş, ajunge la graniţă, însă e noapte şi trebuie să se ascundă. Nu vorbeşte limba locuitorior din zonă. Aceştia nu sunt întotdeauna prietenoşi.

Pe tot parcursul jocului, cei care participă la acest joc se pot inspira şi din poveştile reale cu refugiaţi. Şi asta pentru că pe pagina de interne

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum 12 minute
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Video Accident grav pe A1 între Orăștie și Simeria: șase răniți, printre care doi copii

Adevarul acum o ora
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineaţă pe autostrada A1, între Orăştie şi Simeria, unde trei autoturisme şi un autotren au fost implicate într-o coliziune soldată cu rănirea a şase persoane, printre care şi doi copii.

Incendiu puternic într-un bloc din Baia Mare. Două persoane au ajuns la spital și 28 de locatari au fost evacuați

Gandul acum 2 ore
Un incendiu puternic a izbucnit într-un bloc din Baia Mare, luni dumineață, 21 iulie 2025. În urma deflagrației, două persoane au fost rănite. S-a dispus evacuarea a 28 de persoane din imobil, iar pompierii au intervenit de urgență. Un incendiu a iz

Un tânăr a murit, iar alţi doi sunt răniţi, după ce s-au răsturnat cu mașina, în Bistriţa-Năsăud. Şoferul era băut

Adevarul acum o ora
Un tânăr de 18 ani a murit, iar alţi doi, de 19 şi 20 de ani, au fost răniţi, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat luni dimineaţă, în comuna Leşu, din judeţul Bistriţa-Năsăud. Şoferul, de 19 ani, avea 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tensiuni în coaliţie: Paul Stănescu cere şedinţă de urgenţă a coaliţiei, iar PSD să decidă dacă mai rămâne la guvernare

Ziarul Financiar acum 19 minute
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, acuză că al doilea pachet de măsuri anunţat de Guvern păstrează aceeaşi „logică heirupistă şi rigidă” şi nu are „evaluări reale”. În aceste condiţii, cere o şedinţă de urgenţă a coaliţiei, iar social-democra

Donald Trump cere schimbarea numelor unor echipe de fotbal american şi baseball

BusinessMagazin acum 16 minute
Preşedintele Donald Trump ameninţă că va bloca un nou acord privind stadionul echipei de fotbal american a lui Washington dacă echipa nu îşi restabileşte vechiul nume, Redskins, considerat ofensator pentru nativii americani, potrivit AP.

Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei. Cel puțin o persoană a murit la Kiev

HotNews acum 3 ore
Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei într-un atac din noaptea de duminică spre luni, omorând cel puțin o persoană și provocând mai multe incendii în Kiev, au declarat oficialii orașului, transmite Reuters. Primarul Kievulu

Vizita lui Nicușor Dan în SUA. Diaconescu: „Există o invitație oficială din partea lui Trump”

HotNews acum 13 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pe securitate națională și șef al Cancelariei președintelui, a afirmat, la Digi24, că Donald Trump a transmis o invitație oficială pentru Nicușor Dan să facă o vizită în Statele Unite. Deocamdată, data viz

Horoscop pentru săptămâna 21 - 27 iulie 2025. Săptămâna debutează cu aspecte parteneriale pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Ești căutat de persoanele din anturajul apropiat în prima parte a săptămânii. Sunt posibile discuții și întâlniri cu lume diversă. Schimbul de informații este benefic pentru toată lumea, insă evită să povestești prea multe despre tine și plan

Ecuadorul îl extrădează în SUA pe Fito, cel mai periculos traficant de droguri al țării

Ziua Constanta acum 2 ore
Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică în Statele Unite pe Jose Adolfo Macias, alias „Fito”, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, arestat la sfârșitul lunii iunie după un an și jumătate de fugă. Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică

Vremea

București
acum

26°
lun.

20°/38°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

25°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

29°
lun.

20°/33°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

25°
lun.

19°/40°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°