Cosmin Olăroiu explică de ce jucători precum Dică sunt vânduţi ieftin: mândria celor care îi cumpără Aflat în vacanţă în România, Olăroiu spune că nu s-ar mai întoarce în
Cosmin Olăroiu explică de ce jucători precum Dică sunt vânduţi ieftin: mândria celor care îi cumpără
Aflat în vacanţă în România, Olăroiu spune că nu s-ar mai întoarce în ţară pentru a antrena. "Oli" e plătit în Arabia Saudită cu 1,7 milioane de euro pe sezon, plus bonusuri.
Adevarul: Ce impresie ţi-a făcut echipa naţională a României la Euro?
Cosmin Olăroiu: Faptul că au reuşit să se califice, iar acolo nu s-au făcut de râs, jucătorii au luptat, s-au dăruit în meciurile cu Franţa şi cu Italia, mai puţin în cel cu Olanda, n-a fost rău, dar nici extraordinar de bine. Trebuie să analizăm acum situaţia să vedem unde ne aflăm, pentru că problemele nu sunt la nivelul echipei naţionale.
Dar unde?
Mai jos, în campionatul din România.
Crezi că valoarea fotbalistului român a crescut sau a scăzut după Euro?
Eu zic că a crescut, pentru că a fost o participare la Campionatul European. Au fost expuşi ca la o expoziţie. Cei care sunt prezenţi la o astfel de expoziţie au şi cele mai mari şanse să fie vânduţi. La astfel de competiţii, gen Euro sau Liga Campionilor, este expunerea cea mai mare şi de aceea este aşa bătaie pe ele.
Jucătorii români pot costa mai mult
Mircea Sandu a spus că din România nu poate pleca un jucător pe mai mult de 3 milioane de euro.
Aşa crede el despre jucătorul român. Nu este foarte departe de adevăr. Cred că există jucători care sunt mai scumpi de 3 milioane. Cea mai bună dovadă e Ştefan Radu, care s-a transferat la Lazio Roma pe 5 milioane de euro. Probabil se vor mai vinde. Dar fotbaliştii români nu sunt scumpi ca alţii, să obţii 20-25 de milioane de euro pe ei. În primul rând, pentru că sunt români.