Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pandurii scumpesc abonamentele pentru noul sezon

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 4 iulie 2008 ·

Clubul Pandurii Târgu Jiu a stabilit preţurile abonamentelor pentru sezonul 2008-2009, suporterii grupării gorjene fiind nevoiţi să dea cu 50 de lei mai mult decât în anii anteriori pentru un tichet la tribunele 0, I şi II. Un abonament la oficială costă 500 de lei, la tribuna 0 - 200 de lei, la tribunele I şi II - 150 de lei, iar la peluze, 50 de lei. Posesorii abonamentelor din sezonul trecut de la tribuna 0 şi oficială pot să-şi păstreze locurile dacă se prezintă la sediul clubului, în perioada 7-11 iulie, cu vechiul abonament, o copie după cartea de identitate şi completează o cerere-tip, emisă de club. CS Pandurii va emite şi 200 de abonamente gratuite pentru vârstnicii cu pensie mai mică de 500 de lei, aceştia trebuind să se prezinte săptămâna viitoare la club, cu o copie după C.I. şi cu cuponul de pensie de pe ultima lună, pentru a completa o cerere-tip. Eliberarea abonamentelor va începe de luni, 14 iulie, la casele de bilete ce vor funcţiona la intrarea principală în stadionul „Municipal“. Tichetele se pot procura până joi, 24 iulie, deoarece o zi mai târziu vor fi puse în vânzare biletele pentru primul meci al echipei Pandurii Târgu Jiu din noul sezon, cu Dinamo Bucureşti, programat pe 27 iulie, ora 21.15, pe stadionul Municipal. Dacă în campionatul trecut femeile şi copiii puteau intra gratuit în tribune, din acest an, noul sistem de acces pe stadion nu mai permite acest lucru. „Numărul de persoane care asistă la meci va fi contorizat, dar pentru femei şi copii vom găsi o modalitate de a emite abonamente la preţuri modice. De asemenea, vechii abonaţi din minerit şi energie care plătesc la club 2% din impozitul pe venit vor putea achiziţiona abonamente la preţuri speciale. Vom vinde abonamente pentru tot sezonul, iar numerotarea locurilor din stadion dă posibilitatea suporterilor noştri să-şi rezerve un loc pentru toate cele 17 jocuri de pe teren propriu al

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Felix Baumgartner a murit după ce s-a prăbușit cu parapanta

Gazeta Sporturilor acum 22 minute
Felix Baumgartner, 56 de ani, practicant de parașutism și BASE jumping, s-a stins din viață în urma unui accident de parapantă. Austriacul era de 11 ani partenerul de viață al vedetei Mihaela Rădulescu. Până să fie încărcat în elicopter pentru a fi

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 6 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 48 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 4 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 7 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Mesajul ferm al ministrului Mediului în scandalul de la Lungulețu: Agricultorii să intre în legalitate, să plătescă

Gandul acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a spus că Apele Române nu vor opri controalele după protestul agricultorilor de la Lungulețu, pentru că apa este o resursă limitată și cei care irigă trebuie să declare exact câtă apă iau și să plătească „niște su

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 4 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Avertizări Cod Roșu de vreme rea în București și două județe din țară! Au fost transnmise mesaje Ro-Alert

Ziua Constanta acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări Cod Roșu pentru județuele Ilfov, Giurgiu și municipiul București! Potrivit ANM, până la ora 18.10 va fi în vigoare o avertizare Cod Roșu de vijelie puternică, viteza vântului la rafală de pes

Vremea

București
acum

20°
joi

19°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

24°
joi

19°/28°
vin.

16°/23°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

24°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°