Campioana României la handbal feminin, Oltchim Râmnicu Vâlcea, a acceptat invitaţia de a participa la un puternic turneu amical, care va avea loc pe 5 şi 6 septembrie în Ungaria, la Dunaújváros. Alături de chimiste vor mai lua startul la competiţie campioana Ungariei, ETO Gyor, Dunaferr şi semifinalista ediţiei trecute a Ligii Campionilor Europeni, Lada Togliatti.
Oltchim Râmnicu Vâlcea are împrumutate la Zalău şase handbaliste: Elena Băbeanu, Mariana Cârstoaica, Georgiana Coadălată, Andeea Smedescu, Mihaela Teodorescu şi Alina Bratu, în baza unei înţelegeri perfectate în momentul în care la gruparea chimistă a ajuns antrenorul Gheorghe Tadici. În condiţiile în care acesta a fost demis, iar împrumuturile jucătoarelor au expirat în această vară, cele mai multe dintre ele vor merge probabil spre alte destinaţii. Şanse mari de a reveni la Vâlcea le are Coadălată, handbalistă care a făcut un campionat bun. „Vom discuta cu ele, să vedem ce îşi doresc, apoi vom lua o decizie“, a spus „vicele“ vâlcean, Petre Berbecaru. Florentina Ursachi a fost cedată definitiv la SCM Craiova, grupare care activează în Divizia A de handbal feminin. Campioana României la handbal feminin, Oltchim Râmnicu Vâlcea, a acceptat invitaţia de a participa la un puternic turneu amical, care va avea loc pe 5 şi 6 septembrie în Ungaria, la Dunaújváros. Alături de chimiste vor mai lua startul la competiţie campioana Ungariei, ETO Gyor, Dunaferr şi semifinalista ediţiei trecute a Ligii Campionilor Europeni, Lada Togliatti.
Oltchim Râmnicu Vâlcea are împrumutate la Zalău şase handbaliste: Elena Băbeanu, Mariana Cârstoaica, Georgiana Coadălată, Andeea Smedescu, Mihaela Teodorescu şi Alina Bratu, în baza unei înţelegeri perfectate în momentul în care la gruparea chimistă a ajuns antrenorul Gheorghe Tadici. În condiţiile în care acesta a fost demis, iar împrumuturile jucătoarelor au expirat în aceas