Ieri a avut loc ultima probă de bacalaureat, cu sportul în prim-plan, materie pentru care au optat numeroşi liceeni. În drum spre serviciu, am făcut o scurtă vizită la unul dintre liceele din cartier, cu intenţia de a saluta un amic din facultate, aflat în comisie, şi de a observa cum se mai prezintă sportul în liceu. Preferată de mulţi în trecut, proba de viteză s-a dovedit chinuitoare pentru majoritatea „competitorilor“ aflaţi ieri în incinta respectivei baze sportive, dar şi pentru cei de pe margine, în special pentru examinatori. Concluzia? Durere mare! Această generaţie nu ştie să alerge, absenteismul de la orele de sport, coroborat cu dezinteresul au fost doar doi dintre factorii care au ieşit la iveală şi care au condus la un episod comico-tragic neregizat. Şi nu fac referire doar la ţinuta sportivilor în alergare, ci şi la timpii realizaţi. Mulţi şi-au julit coatele şi genunchii, întâlnirea cu bitumul demonstrându-le că sportul nu este atât de uşor precum credeau şi făcându-i să regrete, probabil, că nu au ales altă materie. Cel mai rău este că şi-au „şifonat“ imaginea, mişcările din timpul cursei culegând, în dese rânduri, zâmbetele colegilor şi ale celor care trebuia să le acorde un calificativ.

Iar dacă proba de viteză a pus serioase probleme generaţiei „emo“, la handbal şi baschet mulţi au aflat pentru prima dată cu ce se „mănâncă“ aceste sporturi de echipă. În schimb, dacă îi întrebai de ultimul joc de strategie apărut pe piaţă erau aşi, ca să nu mai vorbim de baruri şi discoteci... Mai poate cineva împiedica acest declin? Această generaţie nu mai poate fi salvată, întreaga copilărie petrecută în faţa calculatorului privându-i pe adolescenţi de bucuria de a zburda pe terenul de sport şi, implicit, de o dezvoltare armonioasă şi sănătoasă. Pentru majoritatea, efortul fizic se măsoară în câteva sute de metri parcurşi până la şcoală şi înapoi, cu ţigara