Violenţă, mită electorală, episoade de influenţare a votului sunt câteva dintre neregulile din campania pentru alegerile locale, semnalate în raportul Asociaţiei ProDemocraţia, dat
Violenţă, mită electorală, episoade de influenţare a votului sunt câteva dintre neregulile din campania pentru alegerile locale, semnalate în raportul Asociaţiei ProDemocraţia, dat publicităţii ieri. Asociaţia ProDemocraţia arată că partidele care au cheltuit cel mai mult în campanie sunt PDL şi PNL.
Raportul conţine un capitol special, intitulat "Cât costă un vot", privind media de cheltuieli pe vot a candidaţilor din întreaga ţară şi din Bucureşti.
Primarii în funcţie au cheltuit în provincie 7 lei pe vot. Neculai Onţanu, PSD, Liviu Negoiţă, PDL, Radu Mazăre, PSD, au cheltuit foarte puţin pentru vot: 1,2 lei, 2 lei şi respectiv 1,9 lei. La turul al doilea, miza a crescut.
Cristian Poteraş, PDL, Sector 6, a cheltuit 14,7 lei pe vot, iar Gheorghe Nichita de la Iaşi a ajuns la 15 lei pe vot.
La Bucureşti, în turul al doilea, Vasile Blaga a avut un raport de 6,3 între cheltuieli şi voturi obţinute, faţă de raportul de 0,8 al lui Sorin Oprescu, candidatul PDL fiind obligat la un efort financiar de 8 ori mai mare decât al contracandidatului său. Cel mai scump vot din turul al doilea a fost cel obţinut de Răzvan Murgeanu - 19,8 lei.
O campanie violentă
Raportul semnalează numeroasele cazuri de violenţă înregistrate în campanie. În Mogoşeşti, Dâmboviţa, un membru PDL a fost înjunghiat, la Dragomireşti altul a fost ucis. În Iepureşti, Ilfov, unul dintre candidaţii la Primărie a rămas fără un ochi.
În Năvodari, Constanţa, afişele unui candidat au fost împrăştiate în cimitir cu inscripţia "Asta îţi dorim de 1 iunie". Candidata Ana Barbu la Primăria Piteşti a apărut cu o bâtă în mână pe un afiş electoral intitulat "Doamna de fier".