ÎN MEMORIA LUI VLĂDUŢ

E cald... e foarte cald! Privesc afară cu jind la pomii din parcul de peste bulevard. Odată, în capitalismul timpuriu al vremilor noastre, am avut un parc chiar în faţa blocului. Erau copaci bătrîni şi brazde de flori printre care şerpuiau alei pietruite. Ne venise atunci un gînd să punem o bancă în parc, pe care să tăifăsuim la răcoare pînă, hăt, tîrziu în noapte, fără să mai deranjăm vecinii. Dar n-am apucat să ne punem ideea în practică.

ÎN MEMORIA LUI VLĂDUŢ

E cald... e foarte cald! Privesc afară cu jind la pomii din parcul de peste bulevard. Odată, în capitalismul timpuriu al vremilor noastre, am avut un parc chiar în faţa blocului. Erau copaci bătrîni şi brazde de flori printre care şerpuiau alei pietruite. Ne venise atunci un gînd să punem o bancă în parc, pe care să tăifăsuim la răcoare pînă, hăt, tîrziu în noapte, fără să mai deranjăm vecinii. Dar n-am apucat să ne punem ideea în practică. La scurt timp, buldozerele au intrat, au smuls copacii, au sfîrtecat florile şi iarba, iar pe locul lor a crescut... o bancă! Am avut un loc de joacă şi în spatele blocului, în incintă, delimitat de parcare printr-un cerc de copăcei şi arbuşti, dar şi din acela a răsărit un alt bloc. Acum a mai rămas doar în spatele băncii un petic de iarbă – cam cît două terenuri de tenis – pe care se mai încing meciuri între copii, iar iarna – cînd avem şi noi pe-aici zăpadă – e locul de naştere al oamenilor albi, grăsuţi şi zîmbăreţi, cu nasuri de morcovi şi pălării de tinichea. Dar am auzit că şi ăsta e pe ducă şi-s planuri mari şi pentru el... de cîteva etaje...

Uf! Ce zăpuşeală! Am ieşit pe aleea din faţa blocului să mă-ntîlnesc cu cineva şi mă simt ca o brînzoaică uitată în cuptor. Clădirile se comportă deja ca nişte sobe, iar briza e un fel de ventilator ce mută aerul fierbinte de colo-colo. Am găsit, din fericire, um