Pare destul de greu de înţeles ce se întâmplă acum în PSD. Rezultatele social-democraţilor la alegerile locale sunt ceva mai bune decât în 2000, an cu care PSD trebuie comparat, pentru că şi atunci venea din opoziţie. În 1996 şi 2004, PSD era la putere, alte măsuri, alte putinţe.

După alegerile locale din iunie 2008, scena politică s-a schimbat din nou destul de mult, iar PSD a reuşit să se plaseze într-o poziţie bună. De la pulverizarea din 1996 s-a ajuns la formula de 2+2 în 2004 (ADA şi Uniunea PSD+PUR, ca mari blocuri politice, şi PRM şi UDMR, ca partide mici, de echilibru). Iar acum avem un partid mare de stânga, un altul trecut la dreapta şi liberalii la mijloc care, ca şi în istoria Europei, când sunt de centru-stânga, când sunt de centru-dreapta, după cum merge crugul vremii. Ce înseamnă stânga şi dreapta în România de astăzi e altă discuţie - pe care, de altfel, nu o face nimeni, ocupaţi noi fiind cu Elodia, nunţile de la Monte Carlo şi conferinţele la Cotroceni, despre cum cresc preţurile, dar suntem vigilenţi, cu ochii pe ele.

Noua scenă politică are forma 30-30-20 sau 3-3-2, ca să parafrazăm o cifră dragă preşedintelui ales, adică social-democraţii şi democraţii sunt la egalitate şi au împreună peste 60% din voturile electoratului, iar liberalii sunt la 20%. Este o concentrare politică nemaiîntâlnită din 1990, când FSN făcea 66% la primele alegeri libere din România după peste 50 de ani. Primele trei partide naţionale – UDMR este încă un partid regionalizat – fac împreună peste 80% din numărul primarilor şi consilierilor locali. Acest tip de structură este cel mai greu de modificat. Îţi trebuie multă forţă şi mult noroc să inventezi alt partid politic pe o scenă în care stânga, dreapta şi centrul sunt deja ocupate de veterani ai luptelor electorale. Eforturile lui Cozmin Guşă sau ale Partidului Civic Maghiar s-au dovedit în van, dar nu pentru că