In mod neaŞteptaT, două din cele mai consistente - poate chiar, neconcesiv, cele mai consistente - volume de critică literară apărute în intervalul acestei jumătăţi de an editorial se referă exclusiv la figura publică a poetului Eminescu. Îmbucurătoare - dar şi demnă de multe precauţii - potrivire! Simpla interpretare de text, atât de dragă tuturor şcolilor de analiză ale ultimelor decenii, s-a dovedit, cu fiecare carte apărută în colecţiile omagiale antedecembriste, falimentară. Sute de tomuri scrise cu dedicaţie se mulţumeau să rearanjeze aceleaşi piese ale aceluiaşi puzzle versificat, în vreme ce mii de prezumtivi cititori se mulţumeau şi ei să le păstreze în bibliotecă, pentru timpuri filiale, de olimpiadă. În termeni ce ţin de domeniul semanticii, informaţia reală pusă în joc era, sistematic, nulă. La fel, deducem, gradul de interes. Cu un asemenea inepuizabil stoc în spate, comentatorilor serioşi nu le rămânea decât să evite, circumspecţi, subiectul.

E motivul sincer pentru care atât studiul lui Iulian Costache - Eminescu. Negocierea unei imagini -, cât şi cel, proaspăt publicat, al Ilinei Gregori - ştim noi cine a fost Eminescu? Fapte, enigme, ipoteze - surprind, înainte de orice altceva, ca intenţie. Bineînţeles, ar fi meschin să mă limitez la chestiuni rudimentare de atitudine critică şi să admir, conjunctural, prin comparaţie. Nu pentru ce se află - perisabil - în jurul lor, ci pentru ceea ce sunt - în cel mai puternic dintre înţelesuri - ele, ambele cărţi îşi merită cu prisosinţă lectura. Şi, împărţite echitabil, îndeajuns de numeroasele obiecţii.

Foarte bine documentat, mai ales în privinţa unei inaccesibile porţiuni de bibliografie germană, studiul Ilinei Gregori îşi delimitează iniţial un teritoriu la prima vedere - călinesciană, fireşte - steril, pe care-l va explora însă complet, chiar cu preţul revenirilor succesive. Anii be