Muzicianul francez Jean-Michel Jarre, considerat a fi un pionier al muzicii electronice, synthpop şi new age, va susţine un concert la Bucure şti, pe 10 noiembrie, informează organizatorii evenimentului, Funda- ţia Phoenix. Potrivit acestora, negocierile cu managementul artistului au fost purtate timp de nouă luni. Locul de desfăşuare al show-ului şi preţul biletelor urmează să fie anunţate ulterior. Jean-Michel André Jarre (născut pe 24 august 1948, Lyon) este un compozitor, performer şi producător muzical francez. Cu o carieră care se întinde pe mai bine de 40 de ani, el a vândut până în prezent peste 80 de milioane de albume şi single-uri, fiind răsplătit cu numeroase distincţii şi premii. În 1976, revista „People” l-a desemnat „Personalitatea anului”. În 1979, el a fost inclus în Guinness Book of Records pentru cel mai mare concert susţinut vreodată („La Concorde”). Opt ani mai târziu, el şi-a doborât recordul cu un nou concert – „Rendez-Vous Houston”. Jean Michel Jarre a devenit celebru datorită concertelor gigantice pe care le-a susţinut în toate col- ţurile lumii, fiind considerat artistul francez care a adunat cel mai mare număr de spectatori din lume la fiecare dintre concertele sale: sute de mii de oameni au asistat la concertele sale de la Hong Kong, Londra sau Beijing şi trei milioane la concertul de la Moscova din 1997. Printre cele mai cunoscute albume ale sale se numără „Oxygène” (1976), „Equinoxe” (1978), „Magnetic Fields/ Les Chants Magnétiques” (1981), „Zoolook” (1984), „Metamorphoses” (2000). Cel mai recent material discografic este albumul „Téo & Téa”, lansat anul trecut.
Autori: A.B.
Muzicianul francez Jean-Michel Jarre, considerat a fi un pionier al muzicii electronice, synthpop şi new age, va susţine un concert la Bucure şti, pe 10 noiembrie, informează organizatorii evenimentului, Funda- ţia Phoenix. Potrivit acestora, negoci